„Suntem trişti”, spune Domenech, selecţionerul Franţei

‘Suntem trişti’, a afirmat pentru AFP selecţionerul Franţei, Raymond Domenech, după înfrângerea cu Mexic (0-2) din Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal 2010, rezultat care compromite în mare măsură şansele de calificare ale ‘cocoşilor’ în optimile de finală.

‘Rezultatul calificării nu mai depinde de noi. Este dezamăgitor. Suntem trişti’, a spus Domenech, care crede totuşi că Franţa a reuşit o ‘primă repriză foarte bună’. Tehnicianul a afirmat că Mexicul a înscris primul gol din ofsaid, apoi i-a felicitat pe învingători.

‘Sunt dezamăgit, pentru spectatori, pentru publicul francez. Nu am făcut vreo analiză’, a spus selecţionerul, care a recunoscut că este vorba de ‘eşecul echipei Franţei’.

‘Nu le-am spus nimic jucătorilor (în vestiar – n. red.). Trebuie să găsesc cuvintele potrivite, fiindcă mai avem un meci, trebuie să-l jucăm’, a continuat el. Pe 22 iunie, Franţa întâlneşte Africa de Sud, iar Mexicul joacă împotriva Uruguayului.

‘Trebuie să mai avem puţin orgoliu. Ne rămâne o foarte mică şansă, care nu depinde de noi. Trebuie să spunem ‘suntem capabili să reacţionăm’. Nu depinde de noi. Mai mult din orgoliu şi mândrie trebuie să arătăm ceva’, a declarat Domenech.

Întrebat în legătură cu evoluţia ştearsă a lui Ribery, antrenorul a răspuns: ‘Nu sunt aici ca să fac bilanţul fiecărui jucător. Pentru moment suntem trişti şi dezamăgiţi. (…) Măcar trebuie să ne jucăm mica noastră şansă’. Domenech a refuzat să comenteze prestaţia lui Anelka, iar în legătură cu nefolosirea lui Henry a spus că jucătorul ‘face parte din lot, e la fel ca ceilalţi’.

Selecţionerul a afirmat că-şi reproşează unele lucruri, dar nu a dorit să spună care sunt acestea. De asemenea, el a recunoscut că figura ştearsă făcută de Franţa în Africa de Sud seamănă cu cea de la Euro 2008, când ‘Les Bleus’ au terminat pe ultimul loc în grupă, cu un singur punct.

Franţa este una dintre adversarele României în preliminariile pentru Euro 2012.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata