Uleiul din „cratiţă” pleacă la export

Uleiul vegetal uzat care se colectează în Satu Mare, printr-o campanie demarată Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM), se transformă în combustibil verde, în Ungaria.
 
„Am pornit campania de colectare a uleiului vegetal uzat cu gândul de a le spune oamenilor care este efectul. Populaţia trebuie să ştie că un litru de ulei face ca un milion de litri de apă să devină nepotabilă, ceea ce echivalează cu cantitatea de apă pe care o consumă un om timp de 14 ani”, a declarat Elisabeta Bekessy, director APM Satu Mare.
 
Oamenii nu primesc bani în schimbul uleiului uzat. Mulţi dintre "donatori" au declarat că aruncă uleiul vegetal uzat în chiuvete sau îl folosesc pentru hrana animalelor, scrie Adevărul.
 
Întreaga cantitate de ulei este preluată de singura firmă sătmăreană autorizată să colecteze uleiul uzat, SC Miraioana SRL. Prin intermediul acestei firme, uleiul ia calea Ungariei, unde este transformat în biodiesel. Administratorul societăţii, Ionel Ignat, susţine că afacerea nu este foarte profitabilă de una singură.
 
În momentul de faţă, colectarea de la agenţii economici se face gratuit. „În Ungaria noi îl predăm la un preţ, pe care preferăm să nu îl dezvăluim. Din păcate pentru noi, vecinii noştri maghiari sunt mult mai deştepţi. Birocraţia ne omoară pe noi. Lunar, predau circa opt tone de ulei vegetal, pe care îl preiau în principal de la agenţii economici”, a mai declarat acesta.
 
 
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata