Caută etichete

Terra

Terra are pentru câteva secole ca musafir un asteroid „cvasi-satelit”

Agenţia spaţială americană a explicat că asteroidul 2016 HO3 despre care s-a aflat mai întâi de pe blogul ‘Gizmodo’ al scriitorului George Dvorsky care cita surse NASA, este blocat într-un „mic dans” cu planeta Pământ, notează publicaţia businessinsider.com. Cercetătorii au observat pentru prima dată ‘2016 HO3’ în acest an, în ziua de 27 aprilie, cu […]

Planeta Marte, la cea mai mică distanţă de Pământ

Luni 30 mai, planeta Marte s-a aflat la cea mai mică distanţă de Pământ – 75,3 milioane de kilometri. Este o premieră în peste zece ani, informează maxisciences.com şi CNN. Planeta roşie  apărea mult mai strălucitoare decât de obicei, fiind astfel mai uşor de observat. De câteva săptămâni distanţa dintre cele două planete se micşorează, […]

NASA va lansa în septembrie prima sa misiune către un asteroid care va reveni pe Terra cu mostrele recoltate

Agenţia spaţială americană (NASA) va lansa în septembrie 2016 prima sa misiune către un asteroid care va reveni apoi pe Terra cu mostrele recoltate, cu ajutorul cărora se vor putea cunoaşte mai bine modul de formare a sistemului nostru solar şi apariţia vieţii, informează miercuri ziarul spaniol ”ABC”. Numită ”Origins-Spectral Interpretation-Resource Identification-Security-Regolith Explorer”, sau OSIRIS-REx, […]

Ziua Planetei Pământ

Planeta noastră, Pământul, este sărbătorită, în fiecare an, la 22 aprilie, atât în cadrul Zilei Planetei Pământ, cât şi în cadrul Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ. Marcată pentru prima dată în 1970, Ziua Plantei Pământ a fost iniţiată de senatorul american Gaylord Nelson şi celebrată, iniţial, doar pe teritoriul SUA. Din 1990, datorită eforturilor depuse de […]

Un asteroid va trece „pe lângă” Pământ de Crăciun

Un obiect spațial uriaș, cu o lungime de 2 kilometri, va trece în ajunul Crăciunului, în 24 decembrie, ‘în apropierea’ Pământului, fără a prezenta însă niciun pericol pentru omenire, scrie joi AFP, citând o declarație a directorului Observatorului Astronomic din Armagh (Irlanda de Nord). ‘Ne putem aștepta, în fiecare an sau aproape în fiecare an, […]

Un misterios obiect spaţial neidentificat se va prăbuşi pe Pământ sau se va dezintegra în atmosferă în 13 noiembrie

Un obiect spațial neidentificat se va prăbuși pe Pământ sau se va dezintegra în atmosfera terestră în 13 noiembrie, la aproximativ 56 de kilometri sud de Sri Lanka. Oamenii de știință nu știu deocamdată despre ce obiect este vorba, relatează marți 7sur7.be. Obiectul zburător neidentificat de 2 metri lungime și orbitând de multă vreme în […]

„Personalitatea magnetică” a Pământului este mult mai veche decât se credea

Câmpul magnetic al Pământului s-a format în urmă cu cel puțin 4,2 miliarde de ani, mult mai devreme decât s-a crezut inițial, conform unui nou studiu bazat pe examinarea unor mici cristale descoperite într-un afloriment din vestul Australiei, transmite Reuters. Câmpul magnetic al Pământului este condiție sine qua non a existenței vieții, protejând biosfera de […]

O nouă exoplanetă foarte asemănătoare Pământului, descoperită cu ajutorul telescopului Kepler

O echipă de astronomi a anunțat joi descoperirea, prin intermediul telescopului orbital Kepler, aparținând NASA, a unei exoplanete foarte asemănătoare Pământului, Kepler 452b, probabil cea mai asemănătoare dintre toate exoplanetele descoperite până în prezent, informează Reuters, AFP și Xinhua. Această planetă, cu 60% mai mare decât Terra, este telurică și se află la distanța de […]

Planctonul oceanic produce jumătate din cantitatea de oxigen a Terrei

Cel mai complet studiu realizat vreodată cu privire la plancton a fost lansat recent de oameni de știință din mai multe țări care au constatat că microorganismele sunt nu numai hrană pentru balene, ci dau și jumătate din producția de oxigen a planetei, informează yibada.com, citând studiul publicat în revista ‘Science’. În cadrul proiectului ‘Tara […]

Ziua Internaţională a Mamei-Pământ

La 22 aprilie este sărbătorită Ziua Internațională a Mamei-Pământ de către toate stele membre ale Națiunilor Unite. Mai exact, la 23 aprilie 2009, prin Rezoluția 63/278, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a desemnat ziua de 22 aprilie ca „International Mother Earth Day”. O altă inițiativă a ONU pentru planeta noastră a fost Rezoluția 60/192 din […]

Circa 500 de asteroizi reprezintă o potenţială ameninţare pentru Pământ

Circa 500 de asteroizi reprezintă o potențială amenințare pentru Pământ, însă experți ai Agenției spațiale europene (ESA), reuniți în cursul acestei săptămâni la Frascati, în apropierea Romei, se gândesc la soluții de contracarare a pericolului, unele părând a fi de domeniul SF. ‘Există circa 500 de +obiecte apropiate de Pământ+ (Near Earth Objects — NEO) […]

Cea mai mică lună plină vizibilă în 2015 va fi în 5 martie

Cea mai mică lună plină vizibilă în 2015 de pe Pământ va fi în 5 martie, fenomenul explicându-se prin faptul că satelitul natural al planetei noastre sa va afla într-unul din cele mai îndepărtate puncte ale orbitei sale față de Terra, relatează publicația „Universe Today”. La polul opus, „superluna”, cea mai mare imagine a lunii, […]

Un meteorit va cădea vineri pentru a doua oară pe Pământ

Un meteorit care a aterizat pe planeta noastră în urmă cu aproximativ 4.000 de ani va cădea din nou pe Pământ vineri, 27 februarie, potrivit ziarului spaniol ‘El Pais’ care citează informații de pe blogul Agenției Spațiale Europene (ESA). Micul fragment de rocă, de câțiva centimetri mărime, găsit în Argentina, în Campo del Cielo, a […]

Cel mai mare satelit de observaţie al Terrei

Envisat (ENVIromental SATellite), cel mai mare satelit de observație a Pământului, a fost lansat la 1 martie 2002, cu o rachetă ARIANE-5 de către Agenția Spațială Europeană (ESA). Timp de 10 ani, satelitul lung de 10 metri și greu de 8 tone, supranumit „satelitul pentru mediu”, a colectat în fiecare zi 280 gigaocteți de date, […]

Utilizarea exagerată a îngrăşamintelor artificiale ar putea distruge viaţa pe Terra

Profesorul Stephen Carpenter, directorul Centrului de Limnologie (hidrobiologia apelor dulci) al universității statului Wisconsin din orașul Madison, a criticat utilizarea exagerată a îngrășamintelor artificiale precum cele fosfatice și azotoase pentru faptul că acestea depășesc ‘limitele planetare’ care permit existența vieții pe Pamânt, informează thewestsidestory.net. „Începem să atingem și să trecem dincolo de limitele biofizice care […]

Asteroidul care se va apropia de Pământ va putea fi observat live pe internet

Asteroidul care se va apropia la o distanță record de Pământ pe 26 ianuarie va putea fi urmărit live pe www.virtualtelescope.eu, începând cu ora 21,30, ora României, potrivit unui comunicat al Agenției Spațiale Române (ROSA) transmis vineri. Sesiunea virtuală de observații va fi însoțită și de comentarii live făcute de Gianluca Masi, specialist în domeniul […]

Papa Francisc avertizează în legătură cu „autodistrugerea” planetei

Papa Francisc și-a exprimat temerea că planeta se va „autodistruge” prin supraexploatarea resurselor sale naturale și a amintit statelor obligațiile pe care le au față de cei care suferă de foame, relatează France Presse. „Trebuie să protejăm din nou Pământul pentru a evita să se autodistrugă”, a declarat papa în fața Reginei Letizia a Spaniei […]

TOP ŞTIINŢĂ: Principalele titluri din domeniu anunţate în octombrie

Cunoașterea științifică este diversificată continuu. Zi de zi pe fluxurile de știri ajung informații cu privire la noi descoperiri din diferite domenii, fie că este vorba despre Univers și spațiul cosmic, despre Pământ și biosferă, despre istorie și arheologie, despre mediu etc. Prezentăm o selecție a celor mai importante descoperiri din diferitele domenii de cercetare […]

China a lansat o sondă selenară care urmează să revină pe Terra

China a anunțat vineri, 24 octombrie,  lansarea unei sonde spațiale spre Lună, sondă care va pătrunde pe orbita satelitului nostru natural și apoi va reveni pe Pământ, conform AFP. „Prima etapă a acestei misiuni a fost parcursă cu succes”, conform unui comunicat al responsabililor misiunii. Sonda a fost lansată joi la ora 18:00 GMT de […]

Noi dovezi ale existenţei apei în trecutul lui Marte

O nouă analiză a unui meteorit vechi de 1,3 miliarde de ani, provenit de pe Marte şi care a căzut pe Pământ în urmă cu mai mult de un secol, reaprinde discuţia despre existenţa vieţii pe Planeta Roşie, conform publicaţiei britanice Daily Mail. Meteoritul Nakhla prezintă structuri ovoide, asemănătoare fosilelor de celule descoperite pe Terra, […]

O puternică furtună solară se apropie de Pământ dar nu va genera probleme deosebite

O puternică furtună solară, rezultat a unei explozii solare de proporții uriașe, se îndreaptă spre Pământ unde va ajunge probabil vineri dimineață, 12 septembrie, însă unghiul de incidență al acesteia față de planetă va face să nu resimțim efecte deosebite, conform oamenilor de știință, informează Associated Press, conform portalului Yahoo.Science. O furtună solară de o […]

WWF: Populaţia lumii va trebui să consume „pe datorie” resursele naturale ale planetei, în 2014

Populația globului este nevoită să consume, până la sfârșitul anului 2014, resursele naturale ale planetei „pe datorie”, deoarece deja materia primă oferită pentru un an de către natură s-a epuizat, atenționează World Wide Fund of Nature (WWF) -România, într-un informare referitoare la Earth Overshoot Day – ziua în care populația de pe întreg Pământul a […]