Caută etichete

vin

Tocană, miel şi vin în meniul de la Cina cea de Taină

O tocană cu fasole, miel, măsline, ierburi aromate, un sos de peşte, pâine nedospită, curmale şi vin au fost servite la Cina cea de Taină, momentul ultimei mese luate de Iisus în compania apostolilor săi înainte să fie arestat de autorităţile romane din Iudeea, conform rezultatelor unui studiu recent cu privire la ce se mânca […]

Viţa-de-vie şi vinul în creştinism

Viţa-de-vie şi produsul său, vinul, ”băutură sfântă care uneşte pe om cu Dumnezeu”, aşa cum îl prezenta prof. I. C. Teodorescu, deţin valenţe religioase deosebite pentru orice creştin, aceste două elemente fiind menţionate în Biblie de peste 500 de ori. Atât Vechiul cât şi Noul Testament evidenţiază diferite etape ale producerii strugurilor şi vinului, notează […]

Vinul, indicat în artroză, nu însă şi berea

Consumul de bere ar crește riscul de gonartroză (artroza genunchiului) și de coxartroză (de șold), în timp ce vinul, dimpotrivă, ar avea un efect protector – arată un studiu realizat de cercetătorii britanici pe 3.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 45 și 86 de ani. Două treimi din acestea aveau artroză a șoldului sau […]

Viţa-de-vie şi vinul în creştinism

Pe lângă rolul viței-de-vie și al vinului în viața noastră de zi cu zi, aceste două elemente dețin valențe religioase deosebite pentru orice creștin. În sprijinul acestei afirmații amintim faptul că, spre deosebire de alte plante de cultură, vița-de-vie și vinul sunt menționate în Biblie de peste 500 de ori. Atât Vechiul cât și Noul […]

Produsele vitivinicole în cosmetică

Strugurii și vinul sunt cunoscuți încă din antichitate pentru efectul benefic asupra sănătății, dar și asupra menținerii frumuseții. Cleopatra, care a rămas până în zilele noastre un simbol al frumuseții feminine, obișnuia să-și îngrijească pielea făcând băi în lapte sau în vin. Mai târziu, în secolul al XVI-lea, în urma căsătoriei Caterinei de Medici cu […]

Istoricul viţei-de-vie în Dacia preromană

Originile cultivării viței-de-vie și ale producției de vin datează din timpuri străvechi. Cu aproximativ 7.000 de ani î.Hr., a fost semnalată prezența viței sălbatice (Vitis sylvestris, strămoșul comun al soiurilor de astăzi), ca liană în pădurile din regiunea pontică, în Armenia și în zona cuprinsă între Caucaz și Marea Caspică, în Europa, Asia Centrală și […]

Podgoriile ieşene au o recoltă bogată în această toamnă

Anul acesta este extrem de favorabil recoltelor de struguri, atât productia, cât si vânzarile la export înregistrând cresteri semnificative. Productia locala de struguri înregistreaza cresteri de circa 10%, iar acest lucru se datoreaza în special ploilor rare de pe parcursul anului si zilelor caniculare. „Strugurii au o concentratie buna de zahar, aproximativ 200 de grame […]