Capacitatea inegalabilă a gândacilor de bucătărie de a se deplasa foarte rapid şi de a se strecura prin fisuri minuscule, micşorându-şi corpul, a inspirat construirea unui robot care să depisteze persoane prinse sub dărâmături, relatează marţi AFP.
„Impresionantă la gândacii de bucătărie este capacitatea de a avansa la fel de repede într-un spaţiu de numai 0,8 centimetri şi de 1,6 centimetri, reorientându-şi cu totul picioarele pe părţile laterale ale corpului„, spune Kaushik Jayaram, cercetător la Universitatea Harvard şi unul dintre principalii autori ai studiului apărut luni în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Într-un spaţiu liber, aceste insecte măsoară circa 3,7 centimetri înălţime, dar îşi pot micşora corpul până la un sfert de centimetru, afirmă cercetătorul, adăugând că a folosit camere ultrarapide pentru a-i observa.
Se descoperise încă de acum 25 de ani că aceşti gândaci de bucătărie americani se puteau deplasa cu 1,5 metri pe secundă, parcurgând în acest interval de timp o distanţă de 50 de ori mai mare decât lungimea corpului lor. Oamenii de ştiinţă au descoperit şi că aceste insecte pot suporta, fără a se răni, o forţă de 900 de ori mai mare decât greutatea lor.
Inspirându-se din tehnicile acestor insecte, cercetătorii au conceput un mic robot, simplu şi ieftin, atât de mic încât poate fi ţinut în palmă. Aparatul îşi poate dezdoi picioarele când este zdrobit şi să le protejeze cu o peliculă de plastic la fel de solidă şi netedă ca aripile care acoperă spatele gândacilor de bucătărie.
Numit CRAM (Compressible robot with articulated mechanisms), robotul s-a putut strecura în fisuri înguste şi deplasa în spaţii având jumătate din înălţimea sa.
„În cazul seismelor, salvatorii au nevoie să ştie dacă dărâmăturile sunt stabile şi sigure, însă roboţii utilizaţi în prezent nu pot intra sub acestea”, arată Robert Full, profesor de biologie la Universitatea California din Berkeley. „Dacă există multe fisuri şi conducte, aceşti roboţi pot fi trimişi să localizeze supravieţuitorii şi punctele de pătrundere sigure pentru salvatori”, adaugă el.
Deocamdată a fost creat un prototip care demonstrează fezabilitatea unor noi roboţi mai eficienţi, inspiraţi din insectele cu exoschelet, mai spune cercetătorul.
„Insectele sunt animalele dotate cel mai bine” pentru a supravieţui, „fiindcă pot ajunge aproape peste tot şi, din acest motiv, ar trebui să ne inspirăm din lumea lor pentru a realiza roboţi care să reproducă aceste capacităţi„, adaugă Full.
În plus, gândacii de bucătărie îşi pot creşte masiv puterea mandibulelor printr-o combinaţie de contracţii ale fibrelor musculare, ajungând astfel să spargă materiale tari cum ar fi lemnul prin producerea unei presiuni echivalente cu aceea exercitată de o greutate de 50 de ori mai mare decât aceea a corpului lor, se arată într-un studiu precedent, apărut tot în PLOS în noiembrie 2015. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: defenseone.com