Anca Paliu Dragu s-a născut la 3 mai 1972.
Este economist în cadrul Directoratului general de economie și finanțe al Comisiei Europene, din 2013.
A urmat cursurile Facultății de Finanțe-Bănci, în cadrul Academiei de Studii Economice din București (1991-1996) și pe cele ale Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, urmând un master în Politici Publice și Instituții Europene (2005-2007).
A mai urmat cursuri avansate de economie și afaceri internaționale la Universitatea George Washington, Washington D.C., SUA (1999-2000). A obținut titlul de doctor în finanțe la Academia de Studii Economice din București (2010).
A fost economist în cadrul Băncii Naționale a României (1996-2001) și șef în cadrul biroului Fondului Monetar Internațional de la București (2001-2013).
De asemenea, este membru al Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), din anul 2008. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)