Președintele PNL, Crin Antonescu, a precizat, luni, că nu-și va supune demisia la vot în cadrul ședinței Biroului Politic care urmează să aibă loc la ora 14,00.
‘Toți cei care au viziune comună trebuie să-și unească eforturile. Pentru mine urgența care se formulează este a unui larg front anti-PSD în vederea alegerilor prezidențiale. (…) Un președinte de partid nu-și dă demisia în fața presei, ci în fața partidului său, pentru că este o decizie politică. Am asumat în mod explicit responsabilitatea pentru niște rezultate. (…) Nu supun demisia mea la vot — eu îmi țin cuvântul”, a spus Antonescu, adăugând că același lucru va fi făcut cel mai probabil și de alți șefi ai filialelor din țară. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)