Atletele române Claudia Bobocea, Mihaela Nunu, Florina Pierdevară și Adelina Tănăsie au ocupat locul al șaptelea în proba de ștafeta de 4×800 m, cu timpul de 8 min 23 sec 12/100 (season best), duminică, la Campionatele Mondiale de ștafete de la Nassau (Bahamas).
Victoria a revenit echipei SUA (Chanelle Price, Geena Lara, Ajee Wilson, Brenda Martinez), 8 min 01 sec 58/100, urmată de Kenya (8:04,28) și Rusia (8:08,19).
În proba masculină de 4×1500 m, echipa Kenyei, alcătuită din Collins Cheboi, Silas Kiplagat, James Magut și Asbel Kiprop, a stabilit un nou record al lumii cu rezultatul de 14’22″22/100, intrând astfel, pe lângă cei 50.000 de dolari cuveniți câștigătorilor, și bonusul de 50.000 dolari pentru performanța supremă. Kenyenii au fost urmați de ștafetele SUA — 14’40″80/100 și Etiopiei — 14’41″22/100. Vechea performanță era de 14 min 36 sec 23/100 și fusese stabilită pe 4 septembrie 2009, la Bruxelles.
Alte rezultate înregistrate în ziua a doua: feminin: 4×200 m: 1. SUA — 1’29″45/100; 2. Marea Britanie — 1’29″61/100; 3. Jamaica — 1’30″04/100; 4×400 m: 1. SUA — 3’21″69/100; 2. Jamaica — 3’23″26/100; 3. Nigeria — 3’23″41/100; masculin: 4×100 m: 1. Jamaica — 37’77/100; 2. Trinidad-Tobago — 38’04/100; 3. Marea Britanie — 38’19”; 4×400 m: 1. SUA — 2’57″25/100; 2. Bahamas — 2’57″59/100; 3. Trinidad-Tobago — 2’58″34/100.
Ocupantele primelor opt locuri la această ediție inaugurală au obținut calificarea la Campionatele Mondiale în aer liber de anul viitor.
În prima zi a competiției, sâmbătă, celelalte atlete românce participante la Mondiale, componentele ștafetei de 4×1500 m (Claudia Bobocea, Anca Maria Bunea, Florina Pierdevară și Lenuța Petronela Simiuc) au ocupat locul 4, cu un nou record național — 17’51″48/100, proba fiind câștigată pe T. Tobinson Stadium din Nassau de Kenya (Mercy Cherono, Faith Kipyegon, Irene Jelagat și Hellen Obiri), cu un nou record al lumii — 16’33″58/100. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)