Claudia Ana Moarcăș s-a născut la 25 februarie 1967.
Este licențiată în Drept, șefă de promoție a Facultății de Drept, Universitatea București (1990). A absolvit un master în Drept, în domeniul ”Dreptul muncii și securității sociale”, la Facultatea de Drept, Universitatea din Geneva, Elveția (1990—1991) și cursul post-universitar în domeniul ”Relații internaționale”, la Ministerul Afacerilor Externe (1993—1994). Este doctor în Drept, la Facultatea de Drept, Universitatea București (1997).
A parcurs toate etapele activității didactice, fiind, succesiv, asistent universitar la Facultatea de Drept a Universității din București (1991-1993), lector (1993-1997), conferențiar (1997-1999) și profesor (din 2012).
A deținut diferite funcții în conducerea Facultății de Drept de la Universitatea București: secretar științific (1996-1997), membru în Senatul Universității București, director și secretar științific al Colegiului juridic franco-român al Universității din București, prodecan al Facultății de Drept din Universitatea București (1997-2001), membru în Senatul Universității București (2011-2013), director al Departamentului de Drept Privat din Facultatea de Drept, Universitatea București (din 2011).
De asemenea, activitatea academică a inclus mai multe funcții: profesor asociat la Universitatea Politehnica din București (1995-1996), profesor asociat la Academia de Studii Economice (1997), formator INPPA (Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților) și profesor invitat la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne (1998, 2011, 2013, 2014).
A efectuat un stagiu de cercetare la Institut für Sozialrecht und Sozialpolitik din Munchen, Germania (2000), un stagiu de cercetare, bursă DAAD în Dreptul European al Muncii la Darmstadt, Germania (1997), curs de formator de formatori, la Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare Geneva, Elveția (1996). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)