Parlamentarii UDMR nu vor participa, miercuri, la ședința de plen în care va fi votată noua conducere a ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei). Liderii UDMR sunt supărați că au fost excluși de la conducerea instituției, după ce PSD și PNL au obținut poziții cheie.
Membrul UDMR care a deținut funcția de vicepreședinte al ANRE, Zoltan Nagy-Bege, nici măcar nu va fi membru. Decizia luată de cele două mari partide a nemulțumit UDMR, care susține că Nagy-Bege și-a asumat rolul de comunicator al instituției în cele mai dificile momente.
Senatorul Lorant Antal a anunțat că UDMR a decis să boicoteze ședința pentru conducerea ANRE. “Nu am participat la ședința de ieri pentru că PNL și PSD au decis să ocupe toate locurile vacante. PNL a ținut morțiș să ia funcția de președinte și vicepreședinte și a renunțat la un specialist, cel care a comunicat cu publicul în timpul crizei. Nu am participat la ședința de ieri și nu participăm nici la votul de astăzi. PNL și PSD au decis să ia totul. Asta nu are nicio legătură cu funcționarea coaliției”, a declarat senatorul UDMR.
Și liderul grupului UDMR din Camera Deputaților a anunțat, înainte de vot, că s-a luat “această decizie politică” de a nu participa la vot. “Noi nu suntem niște vânători de funcții și de recompense. Domnul Nagy Zoltan Nagy a fost un profesionist, locul lui era la conducerea ANRE”, a declarat Csoma Botond.
Votul în plenul comun, care va începe la ora 13:00, va fi la limită, fără voturile celor de la UDMR.
Pentru funcția de președinte al ANRE candidează George Niculescu, pentru funcția vacantă de vicepreședinte Gabriel Andronache și Nagy-Bege Zoltan, iar pentru cea de vicepreședinte Sorin Bumb, Cornelia Sulger, Florentiu Grigore Vintilă, Adrian Borotea, Daniel Bogdan și Radu Florin Porumb.
Sursa – www.romaniajournal.ro