Procurorii DNA efectuează cercetări într-un dosar disjuns din cel în care fosta șefă a DIICOT Alina Bica a fost trimisă în judecată, în care se arată că o parte din banii primiți de omul de afaceri Stelian Gheorghe au fost direcționați prin intermediari către Dorin Cocoș și Elena Udrea.
Potrivit ordonanței de disjungere, înainte ca membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să aprobe, în data de 15 martie 2011, suma de 377.282.300 lei drept despăgubire către Stelian Gheorghe pentru un teren din Capitală, acesta a cesionat în favoarea lui Valentin Vișoiu o cotă de 11,40%, Andrici Adrian, o cotă de 6,80% și Gheorghe Gabriel, o cotă de 6,80% din drepturile cuvenite.
Scopul era ca aceștia să intermedieze, prin intermediul lui Dorin Cocoș, Alin Cocoș și Elena Udrea, legătura cu membrii comisiei de la ANRP, respectiv Crinuța Dumitrean, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Alina Bica și Dragoș Bogdan.
„Ulterior emiterii deciziei de despăgubire, Gheorghe Stelian a obținut titlul de conversie nr. 1372/24.05.2011, în cuantum de 282.961.725 lei, reprezentând un număr total de 488.623.252 acțiuni, Valentin Vișoiu a obținut titlul de conversie nr. 1379/24.05.2011, în cuantum de 43.010.182 lei, reprezentând un număr total de 74.270.734 acțiuni, Andrici Adrian a obținut titlul de conversie nr. 1052/20.05.2011, în cuantum de 25.655.196 lei, reprezentând un număr total de 44.187.386 acțiuni și Gheorghe Gabriel a obținut titlul de conversie nr. 1051/20.05.2011, în cuantum de 25.655.196 lei, reprezentând un număr total de 44.187.386 acțiuni.
Aceste acțiuni au fost tranzacționate, iar sumele obținute au fost retrase din conturile deținute la diverse unități bancare, iar o parte din bani au fost direcționați către membrii familiei Cocoș (Cocoș Dorin, Cocoș Alin și Udrea Elena Gabriela)”, se arată în ordonanța DNA.
Aceste tranzacții financiare au făcut obiectul unor verificări ale Oficiului Naționale pentru Combaterea Spălării Banilor, care au fost transmise DIICOT, coordonată de către procurorul șef Alina Bica, în data de 28 mai 2013.
„În acest context, la data de 14.06.2013, Bica Alina Mihaela a primit, fără a plăti contravaloarea, o cotă parte dintr-un teren situat în localitatea Snagov, județul Ilfov, în suprafață de 4.425 metri pătrați, aparținând numitei Chiriac Olguța, mama lui Cocoș Alin și fosta soție a lui Cocoș Dorin (…)Exercitarea în mod necorespunzător a atribuțiilor de serviciu, urmată de primirea unui teren de către Bica Alina Mihaela de la Cocoș Dorin, Cocoș Alin și Udrea Elena Gabriela conturează elementele constitutive ale infracțiunilor de dare de mită și luare de mită”, se mai arată în documentul procurorilor.
De asemenea, procurorii îl suspectează pe Mihail Udroiu, judecător, delegat pe funcția de consilier al Alinei Bica, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)