Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, spune că a fost alegerea autorităţilor de la Bucureşti să taie din cheltuieli, Fondul având şi alte propuneri, scrie Realitatea.net.
FMI a propus mai multe măsuri de reducere a deficitului bugetar mai echilibrate între creşterea veniturilor şi scăderea cheltuielilor, iar autorităţile române au optat pentru tăierea cheltuielilor, a declarat într-un interviu şeful misiunii Fondului în România, Jeffrey Franks.
„Am analizat mai multe opţiuni, diverse, iar majoritatea propunerilor noastre erau mai echilibrate între venituri şi cheltuieli. Am discutat mai multe scenarii diferite cu autorităţile în timpul misiunii noastre, care tocmai s-a încheiat.
Guvernul – preşedintele, premierul şi ministrul Finanţelor susţinuţi de întregul Cabinet – au luat decizia de a merge pe această abordare”, a arătat Franks.
Întrebat dacă reducerea cu 25% a fondului de salarii bugetare era necesară, Franks a afirmat că situaţia fiscală dificilă impunea adoptarea unor măsuri, iar autorităţile au ales reducerea cheltuielilor.
„Am avut de ales între alternativa oferită de FMI, de creştere a TVA la 24%, a cotei unice la 20% şi reducerii fondului cu salarii cu 20% şi între reducerea cheltuielilor cu salariile, pensiile şi alte transferuri sociale. Am ales răul cel mai mic”, a declarat duminică premierul Emil Boc.