Prințul Charles aflat de duminică în vizită în România, a lansat marți, 2 iunie, în satul Viscri, la proprietatea pe care o deține aici de câțiva ani, Fundația Prințul de Wales România, o organizație caritabilă cu scop educativ ce urmărește să sprijine păstrarea patrimoniului și dezvoltarea durabilă în România.
Aceasta este a doua fundație patronată de Prințul Charles în România, după Fundația „Mihai Eminescu Trust” deschisă în urmă cu 15 ani tot la Viscri și al cărei vicepreședinte este Caroline Fernolend.
„Suntem mândri și foarte fericiți că Prințul Charles a ales tot satul Viscri pentru a lansa această fundație, la proprietatea pe care o deține aici. Viscri este o comunitate care funcționează foarte bine și cred că de aceea a fost ales acest sat pentru noua fundație. Aici vor veni oameni din toată țara pentru a face diverse cursuri de restaurare și pentru a se pregăti în diverse meserii, dar și studenți din străinătate. Fundația „Mihai Eminescu Trust” este de sine stătătoare, nu se asociază cu noua fundație lansată marți”, a precizatm Caroline Fernolend.
Sursa citată a amintit că Fundația „Mihai Eminescu Trust” a pregătit până acum un număr de 400 de persoane din zona Transilvaniei în meseriile de zidar, tâmplar, dulgher, cărămidar, șlefuitor și alte meserii. Cursul pentru fiecare meserie durează șase luni, iar la finalizarea acestuia absolvenții primesc diplome. Prin Fundația „Mihai Eminescu Trust” oamenii care terminau cursurile erau ajutați să-și deschidă o mică afacere, lucru care nu se va întâmpla în cadrul Fundației Prințul de Wales România.
„În cei 15 ani, Fundația „Mihai Eminescu Trust” a implementat 1.200 de proiecte, în 11 domenii, printre care protecția mediului prin plantarea a 1.500 de pomi fructiferi și înființarea de livezi în mai multe sate din Transilvania, antreprenoriat local, restaurarea patrimoniului civil, mai precis restaurarea a 500 de case vechi și șuri din Transilvania, restaurare a patrimoniului religios din toate confesiunile, biserici, sinagogi, cetăți fortificate cum este de exemplu cetatea de lângă Mediaș la care lucrăm acum, în agricultură. Avem înființată la Viscri o asociație agricolă cu 60 de membri, iar acum dorim să cumpărăm fostul CAP pentru a construi o fabrică de lapte mai mică. Dorim să avem toate produsele lactate pentru turiștii care ne vizitează, să fie proaspete și diversificate”, a mai afirmat Caroline Fernolend.
Între proiectele pe care le mai are în vedere această fundație, este și construirea unei parcări la marginea satului pentru ca turiștii să nu mai intre cu mașinile în sat, și un drum de acces separat spre biserica-cetate din Viscri, monument UNESCO.
Prințul Charles își lansează marți propria fundație în România — Fundația Prințul de Wales—, o organizație caritabilă cu scop educativ ce urmărește să sprijine păstrarea patrimoniului, agricultura și dezvoltarea durabilă în România, a anunțat un comunicat difuzat de Ambasada Marii Britanii la București.
Sursa citată amintește că Prințul de Wales deține, prin fundația sa caritabilă din Marea Britanie—The Prince of Wales’s Charitable Foundation-, o casă săsească în satul Viscri, județul Brașov, pe care a oferit-o fundației sale din România.
„Inițial, o bună parte a activităților noii fundații vor avea loc aici. Această proprietate va fi restaurată cu grijă și transformată în Centrul de Pregătire al Prințului de Wales în Transilvania. Centrul va avea o sală de conferință capabilă să găzduiască până la 70 de persoane, o cafenea și posibilități de cazare ce vor veni în sprijinul comunităților locale și a miilor de vizitatori ce ajung în satul Viscri în fiecare an”, se mai arată în comunicatul menționat.
Totodată, Fundația Prințul de Wales va oferi la început cursuri de restaurare atât pentru pentru comunitățile locale, cât și pentru studenți și ucenici din străinătate.
„Este primul pas în angajamentul de a sprijini România în re-descoperirea unor meserii în bună parte pierdute în zona rurală. Alte cursuri și programe vor fi lansate ulterior în funcție de nevoile comunităților rurale. Fundația va sprijini și programe caritabile personale ale Prințului de Wales și a altor organizații caritabile, ajutând astfel comunități nu doar din zona Transilvaniei ci a întregii Românii„, mai precizează sursa citată.
Fundația Caritabilă a Prințului de Wales din Marea Britanie mai deține în România o proprietate în Valea Zalanului, în județul Covasna.
„ASR a încurajat achiziționarea acestor proprietăți în dorința de sprijini păstrarea patrimoniului și protejarea peisajelor naturale unice din Transilvania. Cele două proprietăți — administrate de Contele Kalnoky și soția sa Anna — sunt deschise publicului și pot fi închiriate, iar profitul generat este folosit exclusiv pentru activitățile caritabile ale Fundației Prințul de Wales”, se arată în comunicatul citat.
Directorul executiv al Fundației Prințul de Wales este Aura Woodward, născută în România.
„Fundația Prințul de Wales va lucra îndeaproape în special cu comunitățile rurale din întreaga țară, pentru a-i sprijini pe localnici să învețe meserii noi și să deprindă abilitați care să îi ajute în găsirea unui loc de muncă”, a declarat Woodward. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)