Situaţia soldaţilor şi gradaţilor voluntari este o problemă socială care trebuie rezolvată, a declarat marţi (9 februarie 2010) ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, prezent la Senat pentru a susţine un proiect legislativ privind statutul acestora.
El a arătat că proiectul legislativ încearcă să rezolve problema unei largi categorii de oameni tineri, „cu copii mici, bărbaţi în floarea vârstei, care îşi terminau contractul cu Armata la 40 de ani şi, practic, nu mai aveau nicio alternativă”.
„A fost absolut nevoie să facem acest lucru pentru că aceşti oameni au dreptul, ca oricine în România, la pensii şi la aceleaşi drepturi ca şi cadrele militare”, a afirmat Oprea.
El a subliniat că, la ora actuală, Armata română reprezintă „unul dintre cei mai buni ambasadori ai României în lume”. Ministrul Apărării a arătat că, potrivit proiectului legislativ, de la vârsta de 40 de ani la 60 de ani aceste persoane au dreptul la reconversie profesională ca şi celelalte cadre militare şi, de asemenea, Ministerul Apărării Naţionale are în vedere un alt proiect legislativ pentru aceste cadre militare tinere.
Ministrul Apărării Gabriel Oprea a participat marţi la dezbaterile din comisia de muncă a Senatului pentru a susţine câteva modificări la un proiect legislativ de modificare a Legii statutului soldaţilor şi gradaţilor voluntari. Proiectul, iniţiat de deputaţii Eugen Bejinariu, Florin Iordache şi Valeriu Zgonea (PSD) este cel mai vechi proiect aflat pe ordinea de zi a comisiei, fiind adoptat de Camera Deputaţilor în 5 februarie.
Modificările susţinute de Oprea au vizat în principal creşterea vârstei de recutare a soldaţilor şi gradaţilor voluntari de la 40 la 45 de ani pentru recrutare şi acordarea de drepturi similare acestora – pensii în sistemul militar şi posibilitatea reconversiei profesionale.