Domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714) poate fi considerat primul întemeietor al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, un adevărat monument al credinței ortodoxe și al culturii românești, așa cum se arată în istoricul aflat pe site-ul oficial al acestui sfânt locaș.
Din punct de vedere administrativ, Mănăstirea Brâncoveanu este amplasată pe teritoriul comunelor Sâmbăta de Sus și Drăguș din județul Brașov.
Istoria Mănăstirii Brâncoveanu începe din secolul al XVII-lea. În anul 1654, satul și moșia din Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, boier de loc din sudul Carpaților, bunicul lui Constantin Brâncoveanu. Acesta, se spune că a construit o bisericuță din lemn pe valea râului Sâmbăta, probabil pentru călugării sihaștri de aici.
Citeste si:
În jurul anului 1696, vechea biserică a fost refăcută în piatră și cărămidă de domnitorul Constantin Brâncoveanu, menționat în scrieri drept cel mai vechi dintre ctitorii Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus. Întrucât vechea inscripție din vremea lui Constantin Brâncoveanu a dispărut, nu se cunoaște prea bine anul ctitoriei. În lipsa inscripției originale, data construcției mănăstirii poate fi dedusă de pe o însemnare făcută pe un Triod, tipărit la Buzău în 1701, unde se specifică: Acest Triod ni s-a dat de pomană de măria sa vodă Io Constantin B. Brâncoveanu voevod mănăstirii din satul măriei sale de la Sâmbăta de Sus, văleat 7209 (1701).
Ctitorul Mănăstirii de la Sâmbăta, Sfântul Martir Constantin Vodă (așa cum este pomenit în ziua de 16 august, în calendarul creștin ortodox), apărător al Ortodoxiei ardelene, a transformat și reorganizat vechea mănăstire ortodoxă de la Sâmbăta de Sus, cu călugări sihaștri, într-o mănăstire mai mare cu viață de obște (călugări care trăiesc, muncesc și se roagă împreună), spre a da mărturie în timp despre unitatea de neam și credință a românilor de pe ambele versante ale Carpaților.
După aceea, voievodul martir, înființează la mănăstire o școală de grămătici, un atelier de pictură în frescă și o mică tipografie pe care le instalează în noua incintă, după modelul brâncovenesc folosit în toate ctitoriile domnești.
Domnia voievodului Constantin Brâncoveanu a luat sfârșit în anul 1714, în acel an, la 15 august, a avut loc la Constantinopol martiriul său împreună cu cel al celor patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și al ginerelui său, sfetnicul Ianache.
Mănăstirea a avut din păcate aceeași soartă ca și cea a ctitorului ei.
După intrarea Transilvaniei sub „protectoratul” Austriei (9 mai 1688), noua stăpânire catolică a început încercările de atragere a populației românești ortodoxe majoritare la catolicism. Între anii 1698-1701 s-a încercat catolicizarea întregii Biserici Ortodoxe Transilvănene prin uniatism, astfel a apărut în Transilvania Biserica Greco-Catolică.
În vara anului 1761, generalul austriac Bukow a dispus desființarea mănăstirilor ortodoxe. Ordinul cerea ca mănăstirile de lemn să fie arse, iar cele de zid și piatră să fie demolate.
