Viitoarele mame pot beneficia, în anumite situații, de recoltarea gratuită de sânge placentar prin intermediul unui program inițiat de Cord Blood Center și susținut de Societatea Română de Neurologie Pediatrică.
Potrivit unui comunicat de presă al Cord Blood Center remis miercuri presei, programul de recoltare se adresează oricărei viitoare mămici cu condiția încadrării în cel puțin una dintre următoarele situații: au în îngrijire un prim copil diagnosticat cu una dintre indicațiile standard de utilizare a celulelor stem, dacă prezintă risc de naștere prematură, dacă scorul copilului la naștere este sub 5.
„Până în prezent, 103 familii din Romania s-au înscris în Programul de transplant fraternal. Copiii incluși în program au beneficiat atât de procesarea gratuită a grefei de sânge placentar, cât și de facilitarea efectuării tipizării HLA pentru determinarea gradului de compatibilitate imunologică între frați, necesară în cazul unui eventual transplant”, se arată în comunicatul de presă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)