Richard Clayderman, Mireille Mathieu, Smiley sau Pasărea Rock se numără printre artiştii care vor concerta în luna martie pe scenele din Capitală.
Ziua Mărţişorului aduce în Capitală, la cinematograful Patria, de la ora 20,00, cea de-a treia ediţie a îndrăgitului spectacol „Hollywood Music Star România Festival”. Atmosfera de gală creată de alăturarea dintre film şi muzica clasică va fi susţinută de „European Royal Orchestra” prima orchestră privată din România. Aceasta va interpreta ritmurile celor mai cunoscute coloane sonore din filmele de Oscar ale Hollywood-ului, sub îndrumarea celebrului dirijor Cristian Lupeş.
Tot pe 1 martie, Smiley revine la Sala Palatului hotărât să cucerească audienţa cu un nou concert care marchează lansarea celui mai nou album al artistului – „Acasă”. Show-ul se anunţă a fi unul incendiar, implicând o adevărată desfăşurare de forţe, multe momente speciale, piese în primă audiţie şi invitaţi surpriză. Unul dintre invitaţii în spectacol va fi Adrian Nour, concurentul său din concursul de talente.
Şi formaţia Direcţia 5 plănuieşte să ofere doamnelor şi domnişoarelor cele mai frumoase mărţişoare. Una dintre cele mai iubite trupe din România va aduce, în Club One, mai aproape de inimile publicului cele mai frumoase melodii şi poveşti de dragoste.
La Sala Polivalentă, tot la început de martie, locuitorii Capitalei pot începe primăvara pe ritmurile primului party The Mission din acest an. Începând cu ora 22,00 pe scenă vor urca Sasha, 2MANYDJS, Art Department şi Ali Nasser.
Ziua internaţională a sosirii primăverii va fi sărbătorită şi în Club Fabrica cu unele dintre cele mai bune voci alternative punk în spectacolul „Open Letter to the Stage”. Fanii vor avea ocazia să-i vadă şi să-i asculte pe Adi Despot (Viţa de vie), Cătă Chelemen (Coma), Sorin Bădulescu, Andrei Stoianovici şi Gabi Georgescu (E.M.I.L.), Doru Trascău (AB4, The Mono Jacks), Vlad Staricu (Pistol cu capse), Cosmin Lupu (Days of Confusions) şi Alex Purje (Redrum, Space Needle).
Multi-instrumentistul şi compozitorul japonez Kitaro îşi va promova pe 2 martie, la Sala Palatului, cel mai nou material discografic intitulat „Final Call”. Concert, programat iniţial pe 5 octombrie 2013, va începe de la ora 19,00.
Goran Bregovic, revine în România împreună cu „Wedding and Funeral Band” pentru a dezlănţui energiile într-un show grandios, care va avea loc la Sala Palatului, pe 6 martie. Spectacolul „Champagne for Gypsies”, care poartă numele celui mai recent album Bregovic, va însemna o premieră absolută: Goran Bregovic şi Florin Salam vor cânta împreună pe aceeaşi scenă.
Tot pe 6 martie, trupa Vunk va susţine la Hard Rock Cafe spectacolul „#numaila2”, un show special cu proiecţii, fum şi multe lasere.
Ştefan Bănică revine pe 7 şi 8 martie, pentru al patrulea an consecutiv, la Circ & Variete Globus cu concertele sale acustice. Sub titulatura „Love Songs” artistul va interpreta cele mai frumoase cântece de dragoste lansate de-a lungul carierei, în varianta lor acustică. Concertul este un cadou special oferit doamnelor şi domnişoarelor de Ziua Femeii.
Şi trupa Compact va fi prezentă, pe 7 martie, în Club Live din Bucureşti cu un concert pentru Ziua Femeii.
Cea de-a 9-a ediţie a Balului Vienez, eveniment caritabil organizat în beneficiul campaniei Misiune SOS Satele Copiilor România şi United Way România, se va desfăşura pe 8 martie, la Palatul Parlamentului.
Formaţia britanica Fanfarlo va concerta, în premieră în Romania, pe 12 martie, în Club Control din Capitală. Evenimentul face parte din turneul de promovare a celui mai nou album al trupei, „Fanfarlo – Let s Go Extinct”.
Direcţia 5 revine în Capitală, pe 13 martie, pentru un nou concert în clubul Hard Rock Cafe. Fanii vor putea să asculte din nou piese precum „O fată ca ea”, „Dacă ai şti”, „Îţi mulţumesc”, „Iartă-mă”, „Am nevoie de tine”, „Eşti stilul meu” sau „Şi ce dacă”.
Trupa clujeană de rock alternativ Grimus va fi şi ea prezentă pe 13 martie în club Colectiv pentru lansarea noului album „Emergence”. Invitaţi speciali vor fi cei de la The Noise.