Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat, pentru Financial Times, că riscul extinderii în Balcani a problemelor financiare din Grecia este limitat, întrucât subsidiarele locale ale băncilor greceşti sunt solvabile şi au lichidităţi suficiente.
Pe piaţa din România sunt prezente mai multe instituţii financiare controlate de bănci greceşti, printre care Alpha Bank, Banca Românească (controlată de National Bank of Greece), Bancpost (controlată de Eurobank EFG), Piraeus Bank, Emporiki, ATEbank şi Marfin.
Potrivit guvernatorului BNR, băncile membre la Iniţiativa de la Viena au rezistat crizei financiare mondiale şi crizei politice care a afectat România anul trecut, iar în prezent sunt supuse unui al treilea test.
În luna august 2009, grupurile-mamă ale principalelor nouă bănci cu capital străin care au operaţiuni în România au semnat scrisori bilaterale de angajament pentru menţinerea nivelului expunerii pe piaţa românească şi a ratei de solvabilitate a sucursalelor peste 10 la sută, după ce, în luna martie, FMI obţinuse la Viena un acord global al acestora.
Temerile legate de o posibilă retragere a activelor lichide deţinute de băncile elene în Balcani s-au mai temperat, în condiţiile în care riscurile legate de o eventuală incapacitate de plată a Greciei au scăzut. În paralel, însă, există semne de întrebare cu privire la pericolele pentru băncile greceşti, care până în urmă cu doi ani s-au extins rapid în Balcani.
‘Riscul este ca băncile greceşti să fie supuse unui efort ridicat şi să devină mai puţin dispuse să asigure finanţarea subsidiarelor din Europa de Sud’, susţine analistul Neil Shearing, de la Capital Economics. Băncile greceşti constituie patru din primele zece bănci din Bulgaria, trei din Serbia şi două din România. În plus, companiile greceşti (în principal în parteneriat cu băncile greceşti) au investit peste 12 miliarde de euro în Balcani până acum. Deşi fluxurile de investiţii s-au diminuat în ultimul an, puţine companii s-au retras.