Reducerea treptată, cu 5%, a contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) datorată de angajator şi creşterea progresivă a salariului minim pe economie până la nivelul de 1.200 lei, până în anul 2016, sunt două dintre măsurile cuprinse în programul politic pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului, săptămâna viitoare.
‘Reducem treptat, în următorii 4 ani, CAS datorat de angajator cu 5 puncte procentuale, până în 2016. Susţinem egalitatea de şanse, inclusiv privind eliminarea diferenţelor salariale între femei şi bărbaţi pe piaţa muncii. Se urmăreşte creşterea progresivă a salariului minim pe economie până în anul 2016 până la 1.200 lei’, precizează documentul citat.
Pe de altă parte, se doreşte limitarea fenomenului de ‘migraţie a creierelor’ şi reducerea sărăciei pentru 580.000 persoane până în anul 2020, prin asigurarea unui sistem de asistenţă socială bazat pe un mecanism instituţional de identificare, evaluare şi intervenţie pentru toate cazurile de risc social.
De asemenea, se are în vedere creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, cu focalizare pe următoarele grupuri ţintă: tineri cu vârste între 15 şi 25 de ani; lucrători cu vârsta între 50 şi 64 de ani; femei; lucrători necalificaţi; persoane cu handicap; persoane cu responsabilităţi familiale complexe; minorităţi etnice, inclusiv minoritatea romă.
Totodată, se intenţionează introducerea procedurii de şomaj parţial care să permită, pe o perioadă limitată, cumularea veniturilor din muncă în regim part-time cu o parte din indemnizaţia de şomaj.
Nu în ultimul rând, se urmăreşte ‘reducerea fenomenului muncii la negru şi întărirea disciplinei fiscale, concomitent cu reducerea barierelor şi costurilor administrative pentru angajator, cu până la 18%, prin crearea cardului de asigurat în sistemul asigurărilor sociale. Acesta este elementul de bază al sistemului integrat unic de asigurări sociale (ghişeu unic electronic), care va creşte transparenţa informaţiilor personale prin posibilitatea beneficiarului de a accesa informaţiile privind asigurările sociale proprii dar şi a controlului din birou’.
Între alte măsuri prevăzute în Programul de Guvernare se numără ‘protejarea consumatorului vulnerabil prin acordarea unui ajutor suplimentar pentru plata facturii la energie’, dar şi ‘stimularea investiţiilor publice şi private într-un sistem integrat de asistenţă socială performant, pentru protecţia persoanelor în vârstă, cu handicap, fără locuinţă şi fără venituri’. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)