Organizaţiile sindicale ale pensionarilor nu sunt de acord cu reducerea pensiilor cu 15 procente anunţată joi de preşedintele Traian Băsescu şi anunţă că pe 12 mai vor picheta atât Palatul Cotroceni, cât şi prefecturile din ţară.
Conform unui comunicat remis vineri, 7 mai, de Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România (FNSPR), organizaţiile pensionarilor solicită preşedintelui şi Guvernului să nu reducă pensiile, susţinând că acestea oricum sunt reduse prin îngheţarea lor la nivelul din 2009.
„Regretăm că bătrânii ţării sunt împinşi să-şi strige în stradă necazurile şi durerea”, se arată în comunicat.
O reducere a pensiilor începând cu luna iunie şi coroborată cu introducerea coplăţii serviciilor medicale în luna iulie ar reprezenta o situaţie dramatică pentru pensionari, susţine sursa citată.
„Creşterea valorii punctului de pensie în 2008 printr-o lege promulată de preşedinte a fost diminuată la scurtă vreme după adoptarea legii, iar perspectiva decorelării punctului de pensie de salariul mediu brut pe economie va reduce într-o şi mai mare măsură nu numai valoarea nominală a pensiilor, ci şi puterea lor de cumpărare”, se arată în comunicatul FNSPR.