# Veste uriașă pentru românii din diaspora. UE elimină treptat tarifele internaționale > UE elimină treptat tarifele internaționale. Românii plecați în străinătate vor putea, în anii următori, să vorbească cu familia din țară la același cost ca pentru un apel local. Măsura este prevăzu... Publicat: 13 noiembrie 2025, 13:10 · Actualizat: 13 noiembrie 2025, 09:09 · Autor: Octavian Lazar · Categorie: [Utile](https://financiarul.ro/utile/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/utile/romanii-diaspora-ue-elimina-tarifele/ · Publicație: Financiarul ![UE](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2025/11/o_veste_neasteptata_schimba_modul_in_care_romanii_din_strainatate_vorbesc_cu_cei_de_acasa-1024x621.webp) UE elimină treptat tarifele internaționale. Românii plecați în străinătate vor putea, în anii următori, să vorbească cu familia din țară la același cost ca pentru un apel local. Măsura este prevăzută în Actul privind Infrastructura Gigabit, care a intrat în vigoare miercuri la nivelul Uniunii Europene, a anunțat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu. ### Apeluri internaționale la tarife locale până în 2029 Potrivit ministrului, documentul european stabilește eliminarea treptată a costurilor suplimentare pentru [apelurile telefonice](https://financiarul.ro/actuale/doua-forte-de-politie-din-anglia-au-fost-sanctionate-pentru-inregistrarea-ilegala-a-apelurilor-telefonice/) între statele membre UE, proces care se va încheia în anul 2029. „Pentru milioane de români care formează cea mai numeroasă diasporă din Uniunea Europeană, apelurile către țară vor fi curând la același cost ca apelurile locale, fără limită de minute”, a transmis Oana Țoiu. Aceasta a subliniat că noul cadru legislativ va reduce semnificativ costurile de comunicare pentru românii din străinătate și va elimina barierele tarifare care persistau în relația dintre statele UE. ### Actul privind Infrastructura Gigabit, în vigoare de miercuri Ministrul Afacerilor Externe a explicat că documentul european a intrat deja în vigoare: „Astăzi a intrat în vigoare Actul privind Infrastructura Gigabit, care prevede eliminarea treptată, până în 2029, a costurilor suplimentare pentru apelurile telefonice efectuate dintr-un stat UE către altul. Astfel, românii din străinătate vor vorbi cu cei dragi din țară la costul unui apel local”, a precizat Oana Țoiu. Textul actului prevede o uniformizare graduală a tarifelor, ceea ce va transforma apelurile internaționale din Uniune în apeluri tarifate la nivel local. ### Contribuția României la dosar: rolul lui Alin Mituța Țoiu a menționat și implicarea fostului europarlamentar Alin Mituța, în prezent șef de cabinet în [MAE](https://www.mae.ro/), care a fost raportor pe acest dosar la Bruxelles. „Ați auzit poate prima dată despre asta acum o vreme, de la Alin Mituța, care a fost raportor pe acest dosar în mandatul lui de europarlamentar. El poate răspunde oricând nu doar la întrebarea *Ce face UE pentru noi?*, ci și la *Ce ai făcut tu acolo la Bruxelles pentru români?*”, a transmis ministrul. Ea a adăugat că astfel de rezultate concrete arată contribuția benefică a României în cadrul UE și avantajele pe care le obțin cetățenii români. ### Beneficiile apartenenței la UE Ministrul a concluzionat că noile măsuri reprezintă un argument puternic împotriva narativelor anti-europene: „Cel mai bun instrument pentru a combate narativul anti-UE sunt rezultatele concrete. Sunt recunoscătoare că Alin a ales să se întoarcă acasă, în România, pentru a contribui la protejarea acestui extraordinar proiect politic – Uniunea Europeană – și la creșterea asertivității agendei României în UE”, a mai spus Oana Țoiu.