Ce se întâmplă atunci când fermierul ajunge în mijlocul naturii şi împrăştie îngrăşământ pe terenurile şi livezile sale? Orbit şi ademenit de creşterea rapidă despre care a auzit, el aplică îngrăşăminte pomilor şi plantelor sale, fără a se gândi la influenţa acestora asupra ordinii naturale.
Atâta timp cât nu ştie ce efecte are asupra lumii naturale împrăştierea unui pumn de îngrăşământ, omul nu este calificat să vorbească despre eficienţa aplicării îngrăşămintelor.
Dacă îngrăşămintele fac bine ori rău unui copac sau sol, nu este ceva ce se poate determina peste noapte.
Cu cât află mai multe, cu atât oamenii de ştiinţă înţeleg cât de minunate sunt complexitatea şi misterul naturii. Ei descoperă o lume plină de mistere fără margini, de nepătruns. Este uluitor ce cantitate de material de cercetat se află într-un singur gram de sol, într-o singură particulă.
Oamenii numesc solul materie minerală, dar cam o sută de milioane de bacterii, levuri (ciuperci unicelulare), mucegaiuri, diatomee (alge monocelulare microscopice) şi alţi microbi trăiesc în doar un gram de sol fertil obişnuit. Departe de a fi mort şi neînsufleţit, solul este plin de viaţă. Aceste microorganisme nu există fără motiv. Fiecare trăieşte cu un scop, luptă, cooperează şi duce înainte ciclurile naturii.
În acest sol, omul aruncă îngrăşăminte chimice puternice. Ar fi nevoie de ani de cercetare pentru a determina cum se combină şi cum reacţionează componentele îngrăşământului cu aerul, apa şi cu multele substanţe din materia minerală fără viaţă, prin ce schimbări trec şi ce relaţii trebuie menţinute între aceste componente şi diversele microorganisme pentru a proteja un echilibru armonios.
Au fost făcute foarte puţine cercetări, dacă nu deloc, despre relaţia dintre îngrăşăminte şi microbii din sol. De fapt, majoritatea experimentelor o ignoră în totalitate. În staţiunile de cercetare agricolă, oamenii de ştiinţă pun solul în ghivece şi conduc experimente, dar mai mult ca sigur, cea mai mare parte a microbilor din aceste vase mor. În mod evident rezultatele, obţinute la testele efectuate în condiţii fixate şi într-un cadru experimental limitat, nu pot fi aplicate situaţiilor din condiţiile naturale.
Şi cu toate acestea, doar pentru că în timpul unor astfel de teste, un îngrăşământ accelerează uşor creşterea culturilor, este lăudat din greu şi recomandat în lumea largă ca fiind eficace. Este subliniată doar eficienţa îngrăşământului şi nu se spune aproape nimic despre efectele sale negative, care sunt nenumărate.
Iată aici enumerate doar câteva efecte negative:
- Îngrăşămintele accelerează creşterea culturilor, dar acest lucru este doar un efect temporar şi local, care nu compensează slăbirea inevitabilă a culturilor. Acest lucru este similar cu accelerarea rapidă a creşterii plantei cu ajutorul hormonilor.
- Plantele slăbite de îngrăşăminte au o rezistenţă scăzută la boli şi dăunători şi sunt mai puţin capabile să depăşească alte obstacole în calea creşterii şi dezvoltării.
- Aplicarea îngrăşămintelor în sol nu este, de obicei, la fel de eficientă ca în experimentele de laborator. De exemplu, s-a constatat recent că în jur de 30% sută din componentele de azot ale sulfatului de amoniu aplicat în orezării sunt denitrificate de microorganismele din sol şi se pierd în atmosferă. Faptul că aceasta s-a aflat după zeci de ani de utilizare, este un prejudiciu de nedescris şi o nedreptate aduse nenumăraţilor fermieri, care nu pot fi tratate cu nepăsare, ca şi cum ar fi doar o greşeală nevinovată. Astfel de nonsensuri vor apărea iarăşi şi iarăşi.
Rapoartele recente spun că îngrăşămintele cu fosfaţi aplicate pe terenuri pătrund doar până la 5 centimetri adâncime în sol. Deci, se dovedeşte că acei munţi de fosfaţi pe care fermierii îi răspândesc cu religiozitate pe câmpurile lor, an după an, au fost inutili şi au fost mai degrabă „aruncaţi” pe sol.
- Daunele provocate în mod direct de îngrăşăminte, sunt, de asemenea, enorme. Mai mult de 70% din cele „trei mari” (sulfat de amoniu, super-fosfat şi sulfat de potasiu) sunt de fapt acid sulfuric concentrat care creşte aciditatea solului, cauzând mari daune, atât direct, cât şi indirect.
În fiecare an, aproximativ 1,8 milioane de tone de acid sulfuric sunt aruncate pe terenurilor agricole din Japonia sub formă de îngrăşământ. Acest îngrăşământ acid suprimă şi ucide microorganismele din sol, perturbă şi deteriorează solul într-un mod care poate provoca, într-o zi, dezastrul agriculturii japoneze.
- O problemă majoră care derivă din utilizarea îngrăşămintelor este deficitul de oligoelemente. Nu doar că am ucis solul bazându-ne prea mult pe îngrăşămintele chimice; producţia agricolă pornind de la un număr restrâns de nutrienţi a condus la carenţa de oligoelemente esenţiale pentru culturi. Recent, problema a atins proporţii alarmante în pomicultură şi, de asemenea, s-a remarcat ca fiind una din cauzele recoltelor mici de orez.
Efectele şi interacţiunile diferitelor componente ale îngrăşămintelor în solul livezilor sunt nespus de complexe.
Spre exemplu: absorbţia de azot şi fosfat în soluri cu deficit de iod este slabă.
Atunci când solul este acid, sau devine alcalin prin aplicarea masivă de var, se dezvoltă deficienţe de zinc, mangan, bor, iod şi alte elemente, deoarece acestea devin mai puţin solubile în apă.
Prea mult potasiu blochează absorbţia de iod, reducând şi absorbţia de bor. Cu cât este mai mare cantitatea de azot, fosfat şi potasiu administrată în sol, cu atât mai mare rezultă deficienţa de zinc şi bor. Pe altă parte, niveluri mai ridicate de azot şi fosfat au ca rezultat o deficienţă de mangan mai mică.
Adăugând prea mult dintr-un anume îngrăşământ, un altul devine ineficient. Atunci când există un deficit de anumite componente, adăugarea unei cantităţi generoase dintr-un alt component nu ajută cu nimic. Când oamenii de ştiinţă vor studia împreună aceste relaţii, vor înţelege cât de complexă este adăugarea îngrăşămintelor.
Dar, în ciuda unei astfel de complexităţi intimidante, dacă se întâmplă ca un îngrăşământ să fie eficace într-un experiment strict proiectat, oamenii de ştiinţă îl recomandă ca fiind extrem de eficient, fără a avea nici cea mai vagă idee despre adevăratele merite şi dezavantaje.
Principiul „fără îngrăşământ” nu spune că îngrăşămintele sunt lipsite de valoare, ci că nu este nevoie de aplicarea îngrăşămintelor chimice. Tehnologia ştiinţifică de aplicare a îngrăşămintelor este practic inutilă pentru acelaşi motiv.
Cu toate acestea, cercetarea privind pregătirea şi utilizarea de compost organic, care este mult mai aproape de natură, pare să fie de valoare la prima vedere.
Când compostul, cum ar fi paie, ierburi şi resturi de la copaci, sau alge marine, este aplicat direct pe teren, este nevoie de un timp pentru ca acesta să se descompună şi să declanşeze o reacţie de fertilizare în culturi. Aceasta se datorează faptului că microbii utilizează azotul disponibil în sol, creând o deficienţă temporară, care va priva iniţial culturile de azotul necesar. De aceea, în agricultura ecologică, aceste materiale sunt fermentate şi utilizate sub formă de compost preparat, oferind un îngrăşământ sigur, eficient.
Sursa: „The Natural Way of Farming”, Masanobu Fukuoka
INFO PLUS
Prin iniţiativa unui grup de oameni inimoşi, adunaţi sub numele TEI (Traduceri Ecologice Independente), a fost tradusă în limba română cartea „The Natural Way of Farming”, a lui Masanobu Fukuoka, femier şi filosof japonez celebru pentru metodele sale agricole naturale şi pentru revegetalizarea terenurilor deşertificate. Fukuoka este considerat a fi unul dintre cei „cinci monştri sacri ai mişcării agriculturii ecologice“ (alături de Rudolf Steiner, Hans Müller, Eve Balfour şi J.I. Rodale).
Vă invităm să aflaţi mai multe despre frumoasa iniţiativă a grupului TEI şi să vă alăturaţi visului lor: “Îndrăzim să visăm: traducere cu traducere, vom pune la dispoziţie conaţionalilor nededaţi în ale limbilor străine lucrările de care este nevoie ca să grădinărească fără biocide, întru obţinerea de hrană curată şi care să nu coste viaţa fluturilor şi puritate apelor freatice.
Credem cu străşnicie că putem face ceva pentru a-i ajuta pe cei care vor să producă hrana local, la scară mică şi fără inputuri energetice masive. Credem că soarta noastră este diferită de cea a prizonierilor unui sistem care produce fructele în America de Sud, le coace în cala unui vas şi le vinde în anoste ambalaje de carton într-un supermarket. Credem, şi nu vom obosi să credem.”