Conceperea unui copil este un moment deosebit al vieții, însă, pentru unele cupluri, poate fi o provocare. Fertilitatea (capacitatea de a rămâne însărcinată și de a duce sarcina la termen) este influențată de un număr impresionant de factori. În continuare, vom explora care sunt aceste elemente care afectează capacitatea de concepție, pentru unele cupluri.
Stilul de viață
Alimentația, greutatea sau obiceiuri precum fumatul ori consumul de alcool pot avea un impact deosebit asupra fertilității. Să aflăm mai multe despre fiecare dintre ele.
Alimentația
Celebrul dicton despre moderație este adevărat inclusiv pentru cuplurile care doresc să conceapă un copil. Persoanele care vor să aibă un copil trebuie să înțeleagă faptul că alimentația și fertilitatea sunt legate între ele. Produsele fast food pot afecta calitatea spermei, la bărbați, și pot interfera cu ciclul de ovulație, la femei.
Atunci când organismul este privat de antioxidanți, de vitaminele și mineralele necesare, inclusiv vitamina D, pot apărea probleme de fertilitate.
Este indicat ca ambii parteneri să adopte o alimentație sănătoasă și echilibrată, bogată în legume, leguminoase, cereale integrale și pește. Poți realiza chiar și un test nutrigenetica, pentru a afla modul în care genele influențează alimentația și alte elemente ce țin de stilul de viață.
Greutatea
Femeile supraponderale care au menstre neregulate au un risc mai mare de a elibera ovule neregulat, prin comparație cu femeile care au menstre regulate. Astfel, șansele de a concepe un copil scad. Pierderea în greutate, chiar și cu 5-10%, poate ajuta la reglarea ciclului menstrual și crește șansele de sarcină.
De asemenea, femeile supraponderale necesită mai mult efort pentru a rămâne însărcinate, prin comparație cu femeile normoponderale. În plus, excesul ponderal este asociat unui risc mai mare de a pierde sarcina sau de a avea probleme la naștere.
De cealaltă parte, bărbații supraponderali produc o spermă de calitate inferioară, fapt care influențează negativ fertilitatea.
Un test pentru infertilitate genetica vă poate ajuta să descoperiți cauza apariției infertilității, pentru a putea vedea ce opțiuni aveți, în cuplu, pentru a concepe un copil.
Fumatul
Femeile fumătoare au un risc de trei ori mai mare de a avea probleme de fertilitate, prin comparație cu nonfumătoarele. Chiar și fumatul pasiv poate fi dăunător. Tutunul reduce din rezerva ovariană a femeilor și afectează cilii din tubii falopieni. La bărbați, fumatul contribuie la reducerea calității și a cantității de spermă.
Alcoolul
Consumul de alcool afectează fertilitatea la femei și la bărbați. Alcoolul în sarcină, după concepție, poate duce la defecte la naștere și probleme de dezvoltare. La bărbați, alcoolul poate cauza probleme de erecție, dificultăți de ejaculare și reducerea calității spermei.
Unele medicamente și drogurile
Unele medicamente fără prescripție medicală (dar și unele cu rețetă), așa cum este ibuprofenul, pot interfera cu ovulația. Aspirina, de exemplu, poate influența implantarea oului.
De asemenea, steroizii anabolizanți, luați în exces, pot inhiba producția de spermă și pot influența fertilitatea masculină chiar și după încetarea administrării.
În fine, drogurile precum canabis sau cocaină afectează fertilitatea la ambele sexe.
Unele boli
Unele afecțiuni pot afecta fertilitatea. De multe ori, persoanele nici nu știu că sunt bolnave, până când merg la un specialist în fertilitate.
Poate fi vorba despre boli tiroidiene sau de un deficit de vitamina D, precum și de altele mai complexe, precum endometrioza sau sindromul de ovare polichistice. Chiar și la bărbați, anumite afecțiuni pot influența negativ fertilitatea. Aici intră variocelul, unele infecții (inclusiv chlamydia și SIDA), bolile legate de ejaculare, anticorpii care atacă sperma, tumorile, testiculele necoborâte etc.
Frecvența activității sexuale
Femeile au șanse mai mari de a rămâne însărcinate, dacă fac sex cu 2 zile înainte de ovulație, adică în ziua a 12-a a unui ciclu regulat de 28 de zile. Odată ce ovulația a avut loc, șansele de concepție încep să scadă: sperma trebuie să fie prezentă pe tractul feminin înainte de ovulație, pentru a maximiza șansele de concepție.
Cuplurile care fac sex de 2-3 ori pe săptămână au șanse mai mari de sarcină, deoarece acest lucru asigură că un volum de spermă proaspătă ajunge în sistemul reproducător feminin în momentul ovulației. Dacă un cuplu face sex o dată pe săptămână, scad șansele de concepție.
Infertilitatea este o problemă ce cauzează cuplurilor frustrări. Mulți factori care influențează fertilitatea pot fi modificați, pentru a vă crește șansele de a concepe un copil. Un stil de viață echilibrat și o sănătate sexuală bună vor crește șansele cuplului de a avea un bebe.