Canada a anunțat luni, 28 aprilie, că cele șase avioane CF-18 ale aviației sale pe care le trimite pentru a susține operațiunile NATO din Europa de Est vor fi staționate în România, potrivit CBC/Radio-Canada.
”Ca răspuns la cererea NATO de a sprijini securitatea noastră colectivă și de a demonstra solidaritatea noastră cu poporul din Ucraina, vom desfășura șase avioane CF-18 în Europa”, a declarat ministrul canadian al apărării, Rob Nicholson.
Ministrul a precizat că avioanele decolează de la Bagotville (Quebec) și vor avea baza în România, urmând să participe la misiuni de monitorizare și de antrenament.
Potrivit unor surse citate de publicației The Globe and Mail, avioanele canadiene, de tip CF-18 Hornets, pleacă marți de la baza canadiană Bagotville cu destinația Europa, pentru a se alătura patrulelor NATO, în condițiile în care tensiunile cresc din cauza acțiunilor Rusiei de destabilizare a situației din Ucraina vecină. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)