Uleiul presat la rece produs de către familia Tulai din judeţul Cluj a reuşit performanţa la care multe mari branduri nici nu visează. Un juriu internaţional format din experţi culinari şi somelieri, inclusiv bucătari ai celebrelor restaurante Michelin, au decis, după o degustare „în orb” că produsul românesc Luna Solai obţinut din floarea-soarelui merită să primească o stea de aur pentru gustul său natural şi proaspăt, notează agrointel.ro.
Ceremonia în care diploma de recunoaştere a fost oferită micuţei fabrici de untdelemn din localitatea Luna, judeţul Cluj, a avut loc la Bruxelles.
Pe o piaţă în care ambalajul, marketing-ul, promovarea intensivă au devenit instrumentele principale de a determina consumatorii să aleagă un anumit produs, recunoaşterea unor calităţi independent de numele producătorului este cu atât mai valoroasă. De acest lucru a fost convinsă încă la început Felicia Tulai, tânăra antreprenoare care a decis să ducă afacerea părinţilor săi la nivelul următor.
”Noi suntem un producător mic chiar şi pentru piaţa românească. Am ştiut însă mereu că uleiurile pe care le producem la mica fabrică de familie din localitatea Luna sunt foarte bune, iar clienţii şi toţi care ne-au gustat produsele ne spun mereu acest lucru. Faptul că un juriu de specialişti de la Bruxelles a decis să ne acorde o stea de aur pentru gustul uleiului nostru de floarea-soarelui este o recunoaştere a muncii părinţilor mei care au pornit afacerea şi sunt sufletul uleiurilor Luna Solai, uleiuri presate la rece”, ne-a declarat Felicia Tulai, tânăra care a transformat untdelemnul presat la rece al părinţilor săi într-un brand al calităţii pe o piaţa invadată de falsuri. De altfel, la Bruxelles, la înmânarea diplomei din partea Institutului Internaţional de Gust şi Calitate (International Taste&Quality Institute – ITQI) de la Bruxelles, Felicia l-a însoţit pe tatăl său, Mihail Tulai pentru a ridica împreună prestigioasa distincţie.
”Eu am văzut prima dată acest simbol al calităţii participând în străinătate la un târg de produse tradiţionale. Mi-a atras atenţia şi m-am documentat cum putem şi noi să ne trimitem uleiurile pentru a fi degustate şi evaluate de juriul despre care se spune că este, la acest moment, cel mai calificat juriu din lume, fiind format din de chefi şi somelieri din 15 state, membri ai celor mai prestigioase instituţii culinare din Europa. Dacă ei au decis că uleiul Luna Solai merită o stea de aur, acest lucru este o confirmare a calităţii produselor noastre”, a mai spus Felicia. Ea spune că distincţia primită Luna Solai la Bruxelles reprezintă, totodată, şi o garanţie a calităţii uleiurilor presate la rece în localitatea clujeană.
În urma verdictului dat de juriul de la cea de-a zecea ediţie a ”ITQI Superior Taste Award”, Luna Solai – ulei de floarea-soarelui presat la rece va putea purta, timp de trei ani, simbolul recunoaşterii de la Bruxelles. ”Înscrierea pentru degustarea produsului nu a fost dificilă şi am primit asistenţă din partea institutului pentru ca uleiul să ajungă în siguranţă la Bruxelles”, povesteşte creatoarea brandului Luna Solai. Pentru afacerea mică din Cluj, taxa de înscriere a fost de 770 de euro (suma diferă în funcţie de cifra de afaceri a producătorului), bani care, spune Felicia, ”nu îţi asigură decât faptul că produsul tău va fi degustat la un loc cu celelalte care s-au mai înscris”. Potrivit organizatorilor, din sumele plătite de producători sunt remuneraţi membri juriului şi se asigură partea logistică a evaluărilor.
Similar cu celebrul ghid Michelin în gastronomie, ITQI nu organizează un concurs, ci o evaluare/recunoaştere de produse pe baza meritelor proprii. Numai produselor care au primit o notă mai mare de 70% şi se acordă distincţia “Superior Taste Award” cu una, două sau trei stele de aur.