Biserica Ortodoxă sărbătorește la 29 iunie pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, martirizați la Roma în timpul împăratului Nero, în anul 67.
Biserica a hotărât ca acești doi mari Apostoli să fie cinstiți în aceeași zi deoarece în aceeași zi și în același an au pătimit moarte de martiri la Roma, în data de 29 iunie 67.
Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului, întrucât era cetățean roman și avea dreptul la o moarte mai demnă care să nu fie asemănătoare cu moartea sclavilor.
Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Petru a fost fratele Sfântului Apostol Andrei și pescar ca toți cei din familia lui. Primind îndemnul adresat de Hristos de a-L urma, își părăsește meseria, dedicându-se propovăduirii Evangheliei. Numele său iudeu era Simon, nume pe care Iisus îl schimbă în Chefa sau Petru, adică piatră, pentru credința sa puternică.
Primul între apostoli, Petru asistă, împreună cu Iacov și Ioan, la descoperirea puterii divine a Mântuitorului pe muntele Tabor, martor la Schimbarea la Față a lui Hristos. Când Iisus îi întreabă pe apostoli cine cred ei că este El, Petru răspunde în numele fraților: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”. După ce s-a lepădat de Fiul lui Dumnezeu în noaptea arestării Mântuitorului, el se căiește, plângând cu amar, pe urmă fiind repus în demnitatea sa prin întreita mărturisire a dragostei față de Hristos.
În ziua Cincizecimii, Sfântul Apostol Petru vorbește plin de Duhul Sfânt mulțimilor adunate la Ierusalim despre împlinirea proorociilor Vechiului Testament în persoana lui Iisus, dovedind că Iisus este Mesia cel așteptat.
Ca rezultat al predicii lui, în acea zi s-au botezat primii trei mii de oameni, întemeindu-se astfel prima comunitate creștină. Sfântul Apostol Petru nu s-a mărginit să predice doar evreilor, ci și păgânilor, în călătoria misionară pe care a încheiat-o la Roma. După descoperirea făcută de Dumnezeu de a predica și păgânilor, a mers în Galatia, Asia Proconsulară, Bitinia și Roma. În anul 50 a participat la Sinodul Apostolilor din Ierusalim, unde s-a hotărât ca cerințele rituale ale religiei mozaice să nu fie obligatorii pentru creștinii proveniți dintre păgâni.
În timpul persecuției lui Nero, a fost întemnițat și condamnat la moarte prin răstignire, fiind apoi îngropat la Roma (anul 67).
Supranumit „Apostolul neamurilor”, Pavel este apostolul care a avut cea mai amplă și fructuoasă misiune evanghelizatoare. După numeroase studii la școala rabinului Gamaliel, Saul (numele de iudeu al apostolului) era un prigonitor de temut al creștinilor, plin de zel pentru legea mozaică.
În urma unei revelații de pe drumul Damascului, când Iisus îi apare într-o lumină orbitoare și îi spune: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”, se convertește la creștinism, după care își începe misiunea de apostol „mai pe urmă chemat”. În cele trei călătorii misionare ale sale, Sfântul Apostol Pavel aduce la credință mulțimi de păgâni, întemeind biserici în toate marile orașe din spațiul asiatic și de răsărit al Imperiului Roman.
Plini de ură față de propovăduirea Sfântului Apostol Pavel, iudeii zeloși îl acuză la procuratorul Iudeii de trădare. În urma acestui fapt, Sfântul Apostol Pavel este întemnițat vreme de doi ani, după care, pentru a scăpa de judecata Sinedriului, face apel la Cezar, în calitatea lui de cetățean roman.
Ajuns la Roma, a rămas captiv vreme de doi ani, timp în care și-a continuat lucrarea de propovăduire a Evangheliei și de întărire a comunității creștine de acolo. În anul 67, în timpul lui Nero, este decapitat în aceeași zi în care Sfântul Apostol Petru era crucificat.
Deși ultimul chemat la apostolie, Sfântul Apostol Pavel a contribuit mai mult decât ceilalți apostoli la răspândirea creștinismului printre păgâni, datorită calităților sale personale, a erudiției în cunoașterea Scripturilor, a iscusinței cu care stăpânea retorica și, nu în ultimul rând, a dragostei față de Hristos. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)