Slănic Moldova, stațiunea ”perlă în coroana turistică a Moldovei”, așezată într-o vale înconjurată de păduri de fagi și brazi la o altitudine de 530 de metri, la poalele munților Nemira pe râul Slănic, se constituie în prezent într-o ”îmbinare fericită” a peisajului mirific și tradiției balneare curative, cu proiecții viitoriste care au în prim-plan criteriul ecologic, spune primarul localității, Andrei Șerban.
Pentru prima dată, denumirea localității apare într-un document oficial încă din secolul al XVII—lea, dar adevărata sa bogăție naturală — izvoarele minerale curative — a fost descoperită în anul 1801 de Mihalache Spiridon, un boier din zona Trotușului aflat la vânătoare în codrii de pe muntele Nemira. El a observat o apă care izvora dintre două pietre și care lăsa în urmă o dâră gălbuie. Serdarul Spiridon a luat o mostră din lichid și l-a dus spre analiză unor chimiști ai timpului. Aceștia i-au relevat faptul că apa minerală descoperită la Slănic, având aceleași calități, era folosită în vestul Europei pentru ,,tămăduirea boalelor”.
Aflând de acest miracol pentru sănătate, situat în preajma reședinței sale boierești, Mihalache Spiridon a încercat să realizeze o cale de acces prin pădurea muntoasă. În acest demers al său a mai descoperit alte cinci izvoare care s-au dovedit a avea proprietăți curative. Între timp au mai fost captate și amenajate alte 14 izvoare carbonatate, bicarbonatate, ușor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice, hipotonice ori oligominerale, deosebit de eficiente, prin cure interne pentru o gamă numeroasă afecțiuni digestive, hepatobiliare, dar și pentru boli reumatismale degenerative și endocrine, ca uz extern.
Jumătate de secol mai târziu, Slănic Moldova a început să se populeze, localitatea luând un avânt considerabil, mai ales în urma analizelor realizate în laboratoare de renume din Europa acelui timp care au relevat faptul că apele minerale descoperite în zonă aveau calități comparative cu acelea Vichy, Spa ori Aix la Chapelle, din Franța ori Karlsbad, Cehia.
Apele izvoarelor din Slănic au primit, apoi, medalii de aur și argint la Expoziția internațională de balneologie de la Frankfurt pe Main, în 1881, Expoziția specializată de la Viena, 1883, și o supremă recunoaștere în epocă la Expoziția universală de la Paris din 1900.
Cu aceste atuuri, stațiunea s-a dezvoltat odată cu numărul de pacienți convinși, din ce în ce mai mulți, de calitățile miraculoase pentru menținerea sănătății, a apelor, dar și de aceea a aerului puternic ozonat din zonă, lipsit de praf și bogat în ioni negativi.
Faima Slănicului a fost amplificată după vizita efectuată în 1891 de Carol I, Rege al României (1839-1914), care s-a declarat ”mare admirator” al stațiunii, dar și de faptul că George Enescu a susținut acolo primul său concert public în 1889, uimind asistența prin virtuozitatea etalată la vioară, atunci având vârsta de 8 ani.
Elegantul hotel ”Racoviță”, construit în 1887 într-o arhitectură barocă specifică stațiunilor montane de renume din Europa timpului, a dat startul ridicării unor vile și pavilioane cu nimic mai prejos decât cele existente la Karlsbad. Hotelul a fost folosit de trupele germane în timpul Primului război mondial drept comandament al armatei staționate în zonă, reședința șefului acestui contingent fiind fixat în splendida vilă ”Rica”, care poate fi admirată și astăzi, la fel ca și hotelul ”Racoviță”, ambele construcții fiind privatizate după 1992, ca și cvasitotalitatea hotelurilor, restaurantelor și vilelor din stațiune.
O altă clădire este Cazinoul, ridicat de meșteri italieni imediat după încheierea primei conflagrați mondiale. Frumoasa construcție care domină înălțimea ce străjuie Parcul stațiunii era prevăzută cu săli de teatru, concert și bal pe lângă cele destinate jocurilor de noroc, fiind în prezent inclusă, împreună cu hotelul ,,Racoviță”, în grupa A a monumentelor istorice cu valoare națională și universală.
După anul 1949, în urma naționalizării, stațiunea devine una preponderent populară. Autoritățile timpului nu se mai îngrijesc prea mult de aspectul vilelor vechi care se degradează încet dar sigur, preferând să înalțe hoteluri noi, proiectate însă într-o manieră proletcultistă, fără distincție deosebită sau în concordanță cu tot ceea ce atrăsese strălucirea urbană a stațiunii.
O perioadă și mai dificilă pentru stațiune a apărut, însă, după 1990, când totul părea că se îndreaptă spre ruină, prin nepăsare și uitare. A venit însă un moment de inspirație pentru autoritățile județului care au susținut, începând din 1993, debutul privatizărilor. De-a lungul ultimilor 20 de ani, ca urmare a acestui demers nu s-a mai construit în Slănic Moldova decât respectându-se nota arhitecturii clădirilor din perioada interbelică, zona izvoarelor a fost complet refăcută, la fel ca și parcul orășenesc.
Un proiect al ultimilor patru ani realizat a fost reabilitarea fostei clădiri a Sanatoriului balnear, amplasat în centrul stațiunii, care oferă în spații modernizate servicii de calitate în recuperarea medicală pentru adulți și copii, în regim de spitalizare și ambulatoriu, cu predilecție pe profilele de patologie respiratorie și hepato-digestivă.
Eficiența tratamentului balnear oferit de Sanatoriul Balnear Slănic Moldova este susținută și de asocierea cu tratamente prescrise de medicii curanți bazate pe aeroterapie, crenetoterapie, implicând o cură cu apele minerale, mofetoterapie, emisii de gaz terapeutic, având concentrații de CO2 mai mari de 70%, de utilizat în afecțiuni vasculare, și speleoterapie în Salina din Târgu-Ocna, situată la 18 km distanță de stațiune.