Coeficientul de creștere a câștigurilor salariale medii nete pe economie în luna iunie 2014 față de ianuarie 1990 a fost de 5714,77 iar față de luna februarie 1992 a fost de 1326,57, informează, vineri, Institutul Național de Statistică (INS).
Coeficientul este adus la cunoștința consiliilor județene și locale, primăriilor, societăților comerciale și unităților specializate în vânzarea locuințelor, în conformitate cu prevederile Legii 112/1995, referitoare la vânzarea/cumpărarea locuințelor naționalizate.
Potrivit prevederilor Legii 112/1995 — Legea caselor naționalizate — valoarea despăgubirilor care se acordă foștilor proprietari și moștenitorilor acestora, pentru apartamentele nerestituite în natură, precum și prețul de vânzare, sunt actualizate prin intermediul unor coeficienți care „nu pot fi mai mici decât coeficientul de creștere a veniturilor salariale medii pe economie”.
Coeficientul de creștere a câștigurilor salariale medii nete pe economie este comunicat, de regulă, de INS în luna următoare trimestrului care s-a încheiat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)