Eclipsa de Soare este un fenomen natural cunoscut de mii de ani. A doua eclipsă de Soare din 2014 este parțială și se produce la 23 octombrie. Este vizibilă la nord de Oceanul Pacific și America de Nord. Începe la 19 h 38 m, cu faza maximă la 21 h 45 m și se încheie la 23 h 52 m (Timp Universal). Prima eclipsă de Soare din acest an a fost inelară și s-a produs la 29 aprilie, fiind vizibilă la sud de Oceanul Indian, Australia și Antarctica.
O eclipsă de Soare se produce întotdeauna la Lună Nouă (LN), deci când Soarele este conjunct cu Luna. Luna Nouă se produce pe 23 octombrie la ora 21 h 54 m dar nu se poate observa deoarece este în preajma Soarelui timp de două-trei zile.
Eclipsele de Soare pot fi de trei tipuri: parțiale, inelare și totale. Avem cam o eclipsă totală la 40 de ani, vizibilă din aceeași regiune de pe pământ. Cele parțiale sunt mai dese și se produc atunci când Luna trece peste discul Soarelui, neacoperindu-l complet.
Atunci când lungimea axei conului de umbră al Lunii este mai mică decât distanța Pământ-Lună, vârful conului de umbră fiind situat între două corpuri, se produce o eclipsă inelară de Soare. Pentru punctele terestre aflate în domeniul delimitat de prelungirea conului de umbră va avea loc o eclipsă inelară de Soare, din aceste puncte fiind vizibil un inel periferic al Soarelui.
O eclipsă totală de Soare este unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice și are o fază parțială și o fază de totalitate. O eclipsă totală de Soare este importantă pentru că discul Soarelui este complet acoperit, în așa fel încât specialiștii pot studia coroana solară. Cu cât activitatea solară este mai intensă, cu atât coroana solară este mai spectaculoasă și multitudinea de fenomene solare mai interesante.
E vorba de explozii și protuberanțe solare, care pot fi studiate, filmate și fotografiate. Instrumentele, numite coronografe, se folosesc pentru simularea unei eclipse, pentru a putea fi studiată această coroană, dar ele nu pot face ce face Luna. Ea acoperă atât de bine discul solar dintr-o pură coincidență: este de circa 400 de ori mai mică decât Soarele, dar este tot de circa 400 de ori mai aproape de noi decât Soarele. Rezultatul: cele două astre apar pe cer cu un diametru aproape identic. Deci, fără această coincidență, nu ar mai avea loc eclipse de Soare.
În secolul trecut au avut loc 70 de eclipse, care s-au produs, în medie, o dată la 18 luni, și din care puține au putut fi observate cu atenție, deoarece majoritatea nu au fost vizibile decât de pe mare sau din regiuni greu accesibile, precum Antarctica sau Groenlanda.
Cea mai lungă eclipsă totală de Soare a secolului trecut a fost cea din 20 iunie 1955, și a durat șapte minute și șapte secunde. Arcul luminos a fost vizibil de pe oceanele Indian și Pacific și până în Asia de sud-est și Filipine. Ultima eclipsă totală vizibilă din majoritatea țărilor Europei Occidentale a avut loc în 1961, însă britanicii nu au mai avut parte de un asemenea eveniment astral din 1927.