Marele Canal, cunoscut și sub denumirea Marele Canal Beijing-Hangzhou, reprezintă un sistem amplu de căi navigabile în câmpiile din regiunile de nord-est și centru-est ale Chinei.
Cu o lungime de aproximativ 1.800 de kilometri, este considerat cel mai lung sistem de canale sau râuri artificiale din lume. Sistemul de canale se întinde de la Beijing, în nord, până la provincia Zhejiang, în sud, traversând metropola Tianjin și provinciile Hebei, Shangdong, Jiangsu.
Construit pe secțiuni, începând din secolul al V-lea î.Hr., Marele Canal a fost conceput ca un mijloc unitar de comunicație pentru Imperiu. A facilitat de-a lungul mai multor regimuri succesive transportul din zona agricolă bogată Yangtze și de pe văile râului Huai către orașele de reședință și armatele numeroase din nordul Chinei, potrivit Enciclopediei Britannica. Câmpiile Zhejiang și Jiangsu au acumulat puterea agricolă și economică a Chinei timp de peste un mileniu.
Planurile ambițioase au condus la apariția unor șantiere de construcții gigantice, ce au reunit cel mai mare și mai costisitor proiect de inginerie civilă anterior Revoluției Industriale, conform site-ului UNESCO — whc.unesco.org. Astfel, s-a conturat un sistem de comunicație în interiorul Imperiului, care a înlesnit aprovizionarea cu cereale și materii prime de importanță strategică, precum și livrarea de orez populației.
Canalul rămas până în zilele noastre a rezultat în urma unificării, în timpul Dinastiei Sui (581-618), a secțiunilor realizate de mai multe dinastii anterioare. Potrivit unui articol publicat de National Geographic, sistemul original de canale, construit de împăratul Yang (569-618), din dinastia Sui, a fost considerat de istoricii chinezi un act de nebunie sclipitoare.
Principalele râuri din China antică curgeau de la vest la est, iar Yang a vrut să întrerupă această linie geografică; avea nevoie să ducă orezul din zona fertile din jurul Yangtze până la curtea sa și către armate, care se luptau constant cu triburile nomade. Așadar, reprezentanții împăratului au adunat aproape un milion de lucrători, în principal, agricultori, pentru a construi prima secțiune a canalului. Oficial, lucrarea a fost finalizată în 171 de zile, în anul 605.
Canalul era mai mult decât o cale de navigație, a devenit un simbol pe plan politic și o țintă strategică pentru invadatori. Conform Travel China Guide, în 604, împăratul ar fi făcut o vizită în Luoyang (oraș din provincia Henan), iar în următorul an a mutat capitala la Luoyang și a ordonat o extindere a canalului. Aceeași sursă menționează că proiectul a însemnat o risipă de bani și pierderea de vieți omenești, care au condus la căderea dinastiei Sui.
Până în secolul al XIII-lea, sistemul cuprindea mai mult de 2.000 de kilometri de canale artificiale, ce legau cinci bazine principale de râuri din China. La începutul anilor 1840, când britanicii au intenționat să exercite presiune asupra Chinei, în timpul Primului Război al Opiului, aceștia au ocupat Zhenjiang, la intersecția canalului cu râul Yangtze, sugrumând fluxul de cereale și colectarea de taxe pentru Beijing.
Segmentul Henan, numit și Marele Canal Jing Hang, din timpul dinastiilor Sui și Tang, trecea prin Luoyang, Zhengzhou, Kaifeng, Shangqiu, orașul istoric Xinxiang, Anyang și alte zone ale provinciei Henan. Xinxiang ar fi fost punctul de pornire al Marelui Canal, în perioada statelor beligernate (475 — 221 î. Hr.), potrivit site-ului dedicat obiectivului — Chinagrandcanal.com. Acest curs de apă ar fi fost ales ca linie de demarcație în timpul războiului Chu-Han.
În apropierea orașului se află canalul Honggou și calea navigabilă istorică Tongji. În pofida vicisitudinilor abătute asupra sa timp de peste 1.000 de ani, secțiunea din provincia Henan și-a păstrat autenticitatea și integritatea. Lucrările de reconstrucție și restaurare efectuate la cele șase obiective istorice culturale au respectat datele furnizate de arhive și de descoperirile arheologice.
În provincia Zhejiang, canalul se întinde de-a lungul a două linii (de nord și de sud), care se opresc la Podul Gongchen, în Hangzhou. Înainte de dinastia Yuan (1271-1368), Marele canal trecea de-a lungul liniei sudice, prin Hangzhou, Linping, Chang’an, Xucun, Tongxiang și Jiaxing, înainte să intre în provincia Jiangsu. În ultimii ani ai dinastiei, liderul Zhang Shicheng (1354 — 1367) a extins partea nordică, astfel că Marele Canal a ajuns să traverseze Tangqi, Deqing, Tongxiang și Jiaxing înainte să ajungă în Jiangsu.
Secțiunea din Zhejiang a luat proporții considerabile la începutul domniei regelui Goujian (496 — 465 î. Hr.). Potrivit documentelor istorice, această secțiune se întindea de la Huiji și Qiantang până la statul Wu, iar aici de la Suzhou până la Shimen, în Jiaxing, prin Lingshuidao. Planuri detaliate ale acestui segment datează din timpul dinastiei Han (206 — 220 î. Hr.).
Principala arteră de navigație comercială a Canalului se întinde, în prezent, pe o lungime de peste 520 de kilometri. Chinagrandcanal.com indică o linie clară de orașe istorice de-a lungul Canalului Jing Hang, chiar și după ultima jumătate de secol de dezvoltare și urbanizare, în special în zonele de la nord de Râul Yangtze. În ansamblu, între așezările udate de apele Marelui Canal, orașele Zhaobo, Gaoyou, Anyi, Guazhou, Wantou, Cheluo, Hexia, Banzha, Matou poartă o semnificație culturală și istorică inestimabilă.
Marele Canal a jucat un rol important în asigurarea prosperității economice și a stabilității de-a lungul istoriei, continuând să fie utilizat și în prezent. Cu o suprafață ce depășește 20.000 de hectare, obiectivul a fost inclus în Patrimoniul mondial cultural UNESCO în anul 2014. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)