La început de august, numărul persoanelor care au intrat în România a scăzut cu 75% faţă de 2019, pe fondul restricţiilor internaţionale de circulaţie în pandemie. În trecut, la început de august era perioada în care românii, care lucrează în străinătate, veneau acasă în vacanţă, conform datelor obţinute de AGERPRES de la Poliţia de Frontieră Arad.
Astfel, în perioada 1 august, ora 8,00 – 5 august, ora 8,00, un număr de 34.160 de persoane au intrat în România prin Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I şi Nădlac II, cu 14.500 de mijloace de transport. Iar, cel mai aglomerat punct a fost Nădlac II, pe unde au intrat în ţară 28.400 de persoane, cu 12.500 mijloace de transport.
Anul trecut, însă, traficul a fost de aproape cinci ori mai intens la intrarea în ţară. În aceeaşi perioadă, prin PTF Nădlac I şi II intraseră 150.850 de persoane, cu 43.000 mijloace de transport.
Din aceste cauze şi pe fondul restricţiilor de călătorie aplicate de numeroase ţări din cauza pandemiei de COVID-19, majoritatea românilor care lucrează în străinătate şi-au anulat vacanţa din această vară în România, precizează autorităţile de frontieră.
Dar, din aceleaşi cauze, cu un procent similar s-a redus şi traficul pe sensul de ieşire din România, prin cele două puncte din judeţul Arad. Astfel, în primele zile din august au ieşit din ţară 25.600 de persoane prin Nădlac I şi II, faţă de 112.200 în urmă cu un an.
Mulţi români care lucrează în afara ţării s-au obişnuit să-şi facă concediile de vară alături de familiile din România, în această lună, astfel că în anii anteriori punctele de frontieră din vestul ţării se aglomerau pe sensul de intrare în ţară, când traficul creştea de câteva ori faţă de valorile obişnuite. Iar la finalul lunii august, traficul creştea pe sensul de ieşirea din România, când toţi românii se întorceau in ţările unde lucrau.