Comerţul cu amănuntul continuă să fie o industrie cu multă cerere în piaţă. Cu toată ascensiunea magazinelor online din ultimii ani, o mulţime de clienţi preferă să intre în spaţii comerciale pentru cumpărături. Fiecare domeniu de activitate are specificul lui, trebuie să ţii cont de locaţie, de promovare, de personal şi mai ales de legislaţie. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să transformi deschiderea unui magazin într-un antreprenoriat de succes.
Ce ai de vânzare?
Aceasta este întrebarea de la care porneşte orice plan de afaceri. Foarte important este segmentul de piaţă în care pătrunzi. Interesează-te cu privire la legislaţia în domeniu, dacă există prevederi speciale cu privire la produsele din inventarul tău: valabilitate, transport, condiţii de depozitare. În funcţie de alegerea ta trebuie să cauţi furnizori de încredere, din ţară sau din străinătate. Pentru fiecare caz ia în calcul transportul şi locul de depozitare, astfel încât să ai tot timpul în stoc ceea ce se cere. Dacă eşti producător, ai avantajul de a elimina un intermediar din ecuaţie. Pentru a fi competitiv va trebui să practici preţuri care îţi aduc şi profit, dar nici nu te elimină din cauza concurenţei mai avantajoase pentru clienţi.
Locaţia potrivită
Cel puţin la fel de importantă pentru succesul magazinului tău este localizarea acestuia. Dacă eşti proprietarul unui spaţiu comercial, ai avantajul de a scăpa de căutări şi cheltuieli cu chiria. În schimb, dacă trebuie să apelezi la oferta imobiliară disponibilă în piaţă totul depinde de suma pe care o ai de investit în locaţie. Spaţiile cu cel mai bun vad vor avea preţuri pe măsură. Cele mai ieftine au un semn de întrebare cu privire la succesul activităţii de vânzare. Şi în acest caz soluţia de mijloc este cea mai bună, cel puţin pentru început.
Investiţia
Până să te gândeşti la profitul pe care îl vei face cu magazinul tău vei avea de investit o anumită sumă de bani. Stabileşte un buget şi caută surse de finanţare, în caz că nu ai economisit deja întreaga sumă necesară la dispoziţie. Investiţia inţială înseamnă autorizaţii, plăţi către instituţiile statului, locaţie şi stoc de produse. Tot pentru început va trebui să-ţi asumi şi costurile de funcţionare: chirie, facturi la utilităţi, salarii, taxe, transport şi multe altele. Pune în balanţă profitul necesar pentru a acoperi toate aceste cheltuieli şi analizează dacă ideea ta de afacere este fezabilă.
Amenajarea
Odată ales un spaţiu, va trebui să-l dotezi şi decorezi conform specificului activităţii tale comerciale. Dacă este stradal sau într-un centru comercial cu vizibilitate, fereastra principală trebuie să invite trecătorul să intre în magazin. Primul care vinde este numele, care poate fi brand propriu sau francizat. Produsele pe care le vinzi vor fi expuse în rafturi, dulapuri sau vitrine. Pentru siguranţa clienţilor tăi va trebui să acorzi o atenţie deosebită curăţeniei şi igienizării. Foloseşte alcool sanitar Mona de la producător pentru dezinfectarea spaţiilor, astfel încât oamenii care intră în magazin să se simtă în deplină siguranţă. Pentru amenajarea propriu-zisă, dacă nu ai o idee proprie de implementat, apelează la ajutorul unui designer de interior. Totul contează, de la culori şi lumini până la muzică şi aromele pe care le eliberezi în încăpere.
Deschiderea unui magazin reprezintă o idee foarte bună de afacere. Spaţiul disponibil, locaţia, personalul şi reclama pe care ţi-o faci sunt instrumente pe care trebuie să le foloseşti în avantajul tău. Cea mai mare responsabilitate o ai atunci când şi produci marfa pe care o vinzi, deoarece întregul concept gravitează în jurul brandului tău.