În industria auto, grupul german Volkswagen a bătut palma cu STMicroelectronics. Cele două companii au anunţat că vor dezvolta în comun un nou semiconductor, în contextul în care întreaga industrie auto este în continuare afectată puternică de criza mondială a cipurilor.
Este o decizie majoră luată de importantul grup auto mondial, în contextul crizei semiconductorilor.
Acord între Volkswagen şi STMicroelectronics pentru dezvoltarea unui nou semiconductor
În acest sens, grupul german Volkswagen împreună cu producătorul franco-italian de cipuri STMicroelectronics, a anunţat că va dezvolta un nou semiconductor, pe fondul crizei globale care a pus presiune enormă pe lanţul de aprovizionare al industriei auto.
De altfel, acest anunţ comun al Volkswagen şi STMicroelectronics a venit miercuri, 20 iulie, notează agenţia Reuters.
Compania Volkswagen încearcă astfel să obţină un control mai mare asupra ofertei de cipuri, care se găsesc în număr tot mai mare în vehiculele de nouă generaţie şi cu emisii scăzute de carbon.
Iniţial, directorii săi au sugerat o astfel de măsură chiar de când industria auto a fost lovită prima oară de deficitul de cipuri, la finalul anului 2019. Este însă pentru prima oară când Volkswagen colaborează cu furnizori de semiconductori de rangul doi şi trei.
Noul semiconductor ar putea fi produs de către taiwanezii de la TSMC
În contextul colaborator, acest nou acord nu va afecta, în nici un fel parteneriatul pe care Volkswagen îl are cu Qualcomm.
Concret, în luna mai, divizia de software Volkswagen Cariad a anunţat că va folosi şi cipuri de sistem de la Qualcomm pentru conducerea autonomă până la standardele de nivel 4, în care maşina se poate ocupa de toate aspectele conducerii în majoritatea circumstanţelor fără intervenţie umană.
Detaliile financiare ale acordului dintre grupul german Volkswagen şi STMicroelectronics nu au fost dezvăluite de niciuna dintre părţi.
Astfel, Cariad şi STMicro urmează să coproiecteze noul cip, care va face parte din familia de semiconductori de microcontrolere Stellar, se arată într-un comunicat oficial.
În plus, cele două companii „încep să cadă de acord” că TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company) va produce semiconductorul respectiv.
În opinia sa, Murat Aksel, şeful de achiziţii al Volkswagen a afirmat: „Prin cooperarea directă planificată cu ST şi TSMC, modelăm în mod activ întregul nostru lanţ de aprovizionare cu semiconductori.
Asigurăm producţia exactă a cipurilor de care avem nevoie pentru maşinile noastre şi asigurăm furnizarea de microcipuri critice pentru anii următori.”