Se extinde procesul de 258 de miliarde de dolari, în care Elon Musk este acuzat că a derulat o schemă piramidală pentru a sprijini criptomoneda Dogecoin. Astfel sunt incluşi şapte noi investitori reclamanţi şi şase noi pârâţi, între care compania sa de construcţii de tuneluri Boring, transmite Reuters.
Din datele unei plângeri modificate, depuse marţi seara la tribunalul federal din Manhattan, se presupune că Musk, compania sa de maşini electrice Tesla, compania sa de turism spaţial SpaceX, Boring şi alţii au crescut în mod intenţionat preţul Dogecoin cu peste 36.000%, pe parcursul a doi ani, şi apoi au lăsat-o să se prăbuşească, potrivit news.ro
Din punct de vedere juridic, inculpaţii ”au profitat de zeci de miliarde de dolari” pe cheltuiala altor investitori Dogecoin, ştiind tot timpul că moneda nu are valoare intrinsecă şi că valoarea ei ”depinde doar de marketing”, se spune în plângere.
În acest sens, companiile Tesla, SpaceX şi Boring nu au răspuns la solicitările de comentarii.
Iar compania Tesla şi-a desfiinţat departamentul de relaţii cu mass-media încă din anul 2020.