Comisia Europeană a constatat că România nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prin restricționarea exportului de energie electrică, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Astfel, Comisia Europeană a decis să deschidă o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere către România (INFR(2023)2032) pentru restricționarea exportului de energie electrică printr-o măsură incompatibilă cu articolele 35 și 36 din TFUE, cu Directiva (UE) 2019/944 și cu Regulamentul (UE) 2019/943 privind piața internă de energie electrică. Comisia consideră că această măsură are un efect echivalent cu o restricție cantitativă la export în sensul articolului 35 din TFUE și nu poate fi justificată în temeiul articolului 36 din TFUE.
Din aceleași motive, se consideră că măsura încalcă, de asemenea, Directiva privind energia electrică și Regulamentul privind energia electrică menționate mai sus. România are acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele identificate de Comisie. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
Cele două articole citate de Comisia Europeană stipulează că statele membre nu pot impune restricții cantitative la export sau la import, cu excepția condițiilor justificate de siguranța publică, de protecția sănătății sau de protecția bunurilor de patrimoniu.
România are la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele identificate de Comisie, se arată în comunicat. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
Sursa – www.romaniajournal.ro