Termenul de mineriadă este unul incorect pentru că nu minerii care au venit în Bucureşti au fost cei care au introdus violenţa în viaţa politică din România, a declarat, marţi, fostul preşedinte Ion Iliescu, în cadrul mesei rotunde cu tema ’13-14 iunie 1990′, organizată de Institutul Revoluţiei Române din 1989 (IRRD).
‘Minerii nu au fost pe 12 ianuarie 1990, când puteam să avem o declanşare a unor confruntări, şi când am găsit calea unor înţelegeri şi a unor cedări, chiar pe plan principial. Minerii n-au fost pe 18 februarie 1990, când a fost devastată clădirea Guvernului, (…) ei n-au fost la Târgu Mureş, alt moment tensionat şi cu conflicte. Nu minerii au ocupat Piaţa Universităţii.
Ocuparea Pieţei Universităţii a fost un act samavolnic, contrar prevederilor legii. (…)Venirea minerilor în 14 iunie 1990 a fost efectul şi nu cauza violenţelor declanşate în ziua de 13 iunie’, a spus Iliescu. Preşedintele institutului a adus în discuţie şi campania demarată în ultima vreme cu privire la ‘deformarea adevărului istoric al Revoluţiei’ şi încercarea contestării acestui eveniment.
‘La noi, Revoluţia din decembrie a fost o revoluţie de stânga, nu de dreapta, iar factorul social fundamental a fost muncitorimea – şi la Timişoara şi la Bucureşti – care a dus la răsturnarea lui Ceauşescu, nu alte forţe. (…) Toate deformările aceste ţineau de bătălia politică a vremii. Aşa s-a născut toată această campanie care să-l oprească pe Iliescu’, a spus liderul de onoare al PSD.
Referindu-se la zilele de 13- 15 iunie, Ion Iliescu a apreciat că, în continuare, se cultivă ‘o confuzie generală’ în legătură cu acele date. ‘Se spune ’13-15 iunie 1990’ şi toate sub denumirea ‘mineriade’ şi cu accent pe violenţele minerilor. Mie mi se pare că este o manieră de a confrunta planurile şi de a crea în general o diversiune cu privire la adevărul istoric.
Mie mi se pare că trebuie disociate lucrurile. Nu exista venirea minerilor în 14 iunie 1990 dacă nu erau violenţele din 13 iunie 1990 care nu aveam nici o motivaţie. (…) Este clar că atât violenţele din 13 iunie, cât şi cele săvârşite de mineri în 14 şi 15 iunie, au adus grave prejudicii de imagine ţării.
Evocând evenimentele de acum 20 de ani, este important să respectăm şi să restabilim adevărul, respingând campaniile bazate pe neadevăr şi pe deformare a faptelor care urmăresc doar scopuri politice – atunci, legate de nemulţumirile celor nesatisfăcuţi de rezultatele alegerilor din mai 1990′, a afirmat Iliescu.
La rândul său, fostul premier, Petre Roman, a precizat că, din informaţiile pe care le-a putut avea şi din datele ulterioare, pentru el, 13 iunie a fost ‘o acţiune a Securităţii’.
‘Venirea minerilor rămâne oarecum un mister. Este foarte greu de crezut că a fost o chestiune spontană. (…) Venirea minerilor a reprezentat un dezastru, o tragedie pentru noua noastră democraţie.
Nu pot să uit la ce aprecieri am fost supus ca prim-ministru după ce acele imagini au fost prezentate în Occident. (…) Ne-au dat o lovitură zdrăvănă atunci această mocirlă a fostei Securităţi, pentru că refacerea credibilităţii în raport cu Occidentul un proces complicat după această dublă secvenţă 13 şi 14-15 iunie 1990′, a spus Petre Roman.
El a adăugat că, în opinia sa, perioada 13-14 iunie, deşi a fost un moment de ‘dramatism şi tragism’ pentru România, a arătat că ţara noastră, totuşi, ‘se străduieşte să facă ceea ce trebuie’.
Ideea a fost împărtăşită şi de directorul general al IRRD, Claudiu Iordache, care a afirmat că i-a spus lui Ion Iliescu, mai târziu, că, din punctul său de vedere, ’13 a fost opera Securităţii’.
‘Mă simt jignit de situaţia existentă în România după 20 de ani. Securitatea a preluat, încet, încet, această putere care şi azi a mai rămas ascunsă. (…) Munca acestui institut este de a colecta cât mai multe informaţii legate despre aceste evenimente’, a spus Iordache.
La evenimentul organizat de IRRD au fost prezenţi, între alţii, Radu Câmpeanu, generalul (r) Dumitru Mazilu, Răzvan Theodorescu, Gelu Voican, Mircea Chelaru, dar şi revoluţionarii Dumitru Dincă şi Lorin Fortuna.