Noua lege de susţinere a investiţiilor în sectorul energiei regenerabile, aprobată de Parlament şi trimisă la Curtea Constituţională de preşedintele Traian Băsescu, nu poate fi notificată la Bruxelles înainte de a fi finalizate calculele privind impactul acestui act normativ în facturile finale ale consumatorilor, a declarat, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
„Oficialii Comisiei trebuie să dea un verdict dacă este vorba de supracompensare sau nu, astfel că trebuie să le prezentăm calcule privind impactul modificării schemei de certificate verzi’, a precizat Chiriţoiu.
Totodată, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, Niculae Havrileţ, a precizat, că realizarea acestor calcule revine Departamentului pentru Energie, care este şi iniţiatorul OUG 57/2013 şi a legii de aprobare a acesteia, acte normative care au nevoie de avizul Comisiei Europene.
„Departamentul pentru Energie trebuie să facă aceste calcule, întrucât este iniţiatorul ordonanţei. Noi le-am pus şi le vom pune în continuare la dispoziţie toate informaţiile pe care ni le solicită în acest sens’, a spus Havrileţ.
Reprezentanţii Departamentului pentru Energie au precizat că vor transmite un punct de vedere oficial pe această temă.
Producătorii de energie regenerabilă primesc subvenţii sub forma certificatelor verzi, pe care le plătesc toţi consumatorii, inclusiv cei casnici, şi care sunt reliefate separat în factura lunară la electricitate.
România şi-a asumat ca 24% din consumul de electricitate din anul 2020 să provină din surse regenerabile, însă ANRE a anunţat că această ţintă a fost deja atinsă şi a propus reducerea cotelor obligatorii de achiziţie a certificatelor verzi.
OUG 57/2013 a fost aplicată începând cu 1 iulie 2013 şi prevede amânarea până în perioada 2017-2020 a acordării unui număr de certificate verzi.
Potrivit ordonanţei, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, faţă de şase certificate, cum era până la 1 iulie 2013. Proiectele eoliene beneficiază doar de un certificat din două, iar microhidrocentralele de două certificate din trei.
În decembrie, Parlamentul a votat legea de aprobare a OUG 57, însă preşedintele Traian Băsescu a trimis legea spre reexaminare, motivând că nu are avizul Comisiei Europene, în contextul în care conţine elemente de ajutor de stat.
Parlamentul a menţinut forma legii, astfel că Băsescu a trimis-o la Curtea Constituţională.