Membrii Impact Hub Bucharest au beneficiat de finanţări de 17 milioane euro în ultimii doi ani

În ultima perioadă, membrii Impact Hub Bucharest au atras finanţări totale în valoare de 10 milioane de euro, cel mai recent exemplu fiind startup-ul proptech Bright Spaces, potrivit unui comunicat al companiei.

Toate startup-urile din România au reuşit să atragă finanţări record în primele 6 luni ale anului, de aproximativ 100 de milioane de euro, confirmând agilitatea cu care antreprenorii inovatori se pot dezvolta chiar şi în pandemie.

„Ne propunem să fim un partener real pentru companii tinere, inovatoare, aflate în creştere. Pe lângă spaţii echipate de lucru, vin la noi în comunitate pentru serviciile de administrare pe care le preluăm pentru ei, evenimentele de networking şi educaţie. Impact Hub este o comunitate productivă şi ambiţioasă. Am creat încă de la început la Impact Hub o divizie specială de programe de accelerare pentru scalarea rapidă şi sustenabilă a ideilor de valoare. Un număr de 650 de antreprenori au beneficiat de programe de mentorat şi premii în competiţii antreprenoriale în cei 9 ani de activitate. Pandemia a adus numeroase oportunităţi pentru antreprenorii inovatori şi o dovadă în acest sens sunt finanţările de peste 17 milioane de euro total, ridicate de membri pe de o parte, şi participanţii la programele Impact Hub Bucharest în ultimii 2 ani”, a declarat Ilinca Păun, Managing Partner, Impact Hub Bucharest.

În perioada dintre anii 2019 şi 2021, membrii Impact Hub Bucharest care au atras finanţări  sunt startup-uri din industriile proptech, retail, marketing, tech, educaţie şi reciclare, precum: Bright Spaces. The Outfit, Typing DNA, Cartloop sau Flip.

Pe lângă creştere sustenabilă şi accelerată pe plan local, multe startup-uri membre ale comunităţii Impact Hub Bucharest ţintesc extinderea pe pieţe internaţionale, iar finanţările primite susţin activităţi de marketing şi vânzare pe pieţe noi, dezvoltarea platformelor de produs, şi creşterea echipei de leadership.

Printre exemplele de finanţări în comunitate, în luna iulie, echipa startup-ului românesc proptech Bright Spaces a ridicat o investiţie în valoare de 1,5 milioane de euro pentru platforma sa de leasing digital de la Axeleo Capital (Lead Investor), Pi Labs, Sparking Capital, Growceanu şi un grup de investitori strategici de tip angel.

În perioada de refetinţă, companiile membre Bright Spaces şi The Outfit, alături de un alt membru al Impact Hub Bucharest, Instant Factoring, au fost nominalizate în top 10 cele mai promiţătoare startup-uri din România de urmărit în 2021.

„Faptul că facem parte dintr-o comunitate activă, de impact, care contribuie la creşterea ecosistemului antreprenorial din România, înseamnă enorm în dezvoltarea globală pe care o targetăm la Bright Spaces. Beneficiile de learning şi networking pe care le avem la Impact Hub Bucharest ne susţin atât în dezvoltarea personală, cât şi profesională, este locul ideal pentru cineva care vrea să crească”, a spus Bogdan Nicoară, Cofondator & CEO Bright Spaces.

În contextul financiar, la cele aproximativ 10 milioane de euro atrase de membri, se adaugă finanţările ridicate prin intermediul programelor derulate de Impact Hub Bucharest. Startup-urile al căror potenţial a fost validat în cadrul programelor provin din industriile de sănătate, educaţie, agrifood, industria veterinară, turism şi recrutare. Kinderpedia, Brio, Jobful sau Epic Visits au ridicat finanţări totale de peste 7,5 milioane de euro în perioada 2019 – 2021, potrivit datelor centralizate de Impact Hub Bucharest.

În opinia sa, „După 2 ani complicaţi în care cei mai curajoşi antreprenori au reuşit să atragă 60 milioane fonduri private, anul 2021 a început extraordinar de bine şi sunt date care arată că doar în primele şase luni, startup-urile din România au atras capital în valoare de aproape 100 de milioane de euro. În comunitate se observă un nivel foarte ridicat de ambiţie, de competenţe şi de inovaţie a ideilor dezvoltate, multe din sfera de soluţii la probleme de mediu. Din cei aproape 10 ani de activitate, de când Impact Hub susţine antreprenoriatul românesc în fazele de creştere accelerată, simţim o maturizare a antreprenoriatului inovativ românesc, şi ne aşteptăm ca 2022 să aducă un nou volum record de finanţări pentru antreprenorii din comunitatea noastră”, a adăugat Ilinca Păun.

Aşadar, Impact Hub Bucharest este spaţiul dinamic în care profesionişti şi antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor şi iniţiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spaţiu de coworking din România, cu o comunitate de peste 2.500 de membri în 2 locaţii centrale din Bucureşti, Impact Hub Universitate şi Impact Hub Floreasca, iar la nivel global organizaţia este prezentă în peste 100 de locaţii din peste 50 de ţări.

Sursa: agerpres
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata