Gustul inconfundabil al pâinii la țest se reinventează în județul Teleorman, această tradiție fiind încă păstrată cu sfințenie în comuna Beuca, din vecinătatea municipiului Roșiorii de Vede.
Țestul, aparent un suport ușor de realizat și la îndemâna oricui, era tot mai rar întâlnit în casele gospodinelor în vârstă, deoarece tot mai multe persoane folosesc mijloace moderne pentru coacerea pâinii și tot mai puține sunt dispuse să realizeze astfel de accesorii.
Dintr-o pură întâmplare la început, un tânăr student la Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor, în vârstă de 23 de ani, s-a specializat și acum realizează cu migală suportul de lut ars, sub formă de clopot, care acoperă pâinea, mălaiul ori alte preparate puse la copt pe vatra încinsă, iar nevoia s-a transformat apoi rapid într-o pasiune și chiar și o sursă de venit.
Povestea studentului care îmbină utilul cu plăcutul, și atunci când nu este la facultate confecționează țesturi, a început într-o vară când țestul bunicii sale a cedat odată cu trecerea timpului, iar pâinea caldă pe care o mânca în fiecare zi nu a mai avut același gust. Împreună cu tatăl său s-a decis să realizeze un țest nou pentru bunica sa, însă planul inițial nu a fost și cel care a dus la rezultatul final. După ce s-au documentat, stâlpii familiei Dumitru s-au apucat de treabă, întocmai ca la carte. George și Ion Dumitru s-au înarmat, în primul rând, cu răbdare și pricepere. Pregătirea pământului cu picioarele, modelarea acestuia cu mâinile și uscatul la soare au condus la perpetuarea tradiției aflată la limita dispariției.
Procedeul în sine stă însă sub semnul magiei și al simbolurilor. Deoarece pâinea este sfântă, pe țest se realizează o cruce, iar până se ajunge la acest stadiu, lutul trebuie frământat cu picioarele de nouă ori, această cifră având caracter fermecat.
‘Se procură materia primă de la marginea satului, este vorba de un material mai special, de o argilă roșie, la care se adaugă celebra balegă de cal, care îi dă caracterul tradițional. Acest pământ se pune la înmuiat cu o seară înainte, ziua următoare se amestecă compoziția respectivă și se calcă de nouă ori pentru a se omogeniza cât mai bine. Numărul ăsta reprezintă o cifră magică în tradiția românească. Se spune că dacă nu îl calci de nouă ori, țestul va crăpa, nu se va face bine și se va sparge foarte repede. După ce s-a călcat de nouă ori, sunt luate niște guguloaie, părți egale, se transportă pe niște mușuroaie amenajate în principal din pământ, dar mai nou sunt făcute din ciment sub formă de matriță. Sunt făcute din ciment deoarece nu mai există riscul de a fi mișcat și totodată să își păstreze dimensiunile, adică să nu varieze diametrul, înălțimea și în același timp, grosimea buzei să fie una constantă’, a povestit tânărul George Dumitru.