Preţurile abonamentelor de o zi la schi în Austria au depăşit pentru prima dată 50 de euro

Prețurile unei vacanțe la schi în Austria continuă să crească, în condițiile în care costul unui abonament zilnic (skipass) pe pârtiile din stațiuni precum Kitzbuehel, Sölden sau Ischgl a depășit pentru prima dată 50 de euro în această iarnă, a indicat Asociația Consumatorilor din Austria (VKI), citată de DPA.

Spre exemplu, turiștii care și-au ales să își facă vacanța în acest an în zonele de schi Arlberg și Saalbach-Fieberbrunn vor trebui să plătească în acest an 51 de euro pentru o zi la schi, iar prețul mediu al unui skipass zilnic în Austria a crescut cu 3,6 % față de anul trecut, a declarat VKI.

Una dintre zonele de schi cele mai ieftine este Wenigzell, din statul austriac Styria, unde permisul zilnic este de doar 19,90 euro, sau Raggal, din statul Vorarlberg, unde turiștii plătesc 21,50 de euro zilnic pentru accesul pe părtii.

Asociația amintită atrage atenția că prețurile skipass-urilor pe o zi au crescut cu 41% din 2004, însă potrivit unor companii care realizează instalațiile de transport pe cablu, creșterea prețurilor era necesară după investițiile anuale de milioane de euro în acest sector. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata