În contextul protestelor, a fost prima adunare a acționarilor din ultimii patru ani și ultima din 167.
Trei dube de poliție stăteau în fața intrării în Hallenstadion, la periferia orașului Zurich, în timp ce o mulțime de fețe albe, în majoritate mai în vârstă, se îndreptau spre adunarea anuală a Credit Suisse.
Doi protestatari – o mamă și o fiică – stăteau în tăcere ținând un banner: „Dreptate pentru Mozambic” – o referire la doar unul dintre numeroasele scandaluri din ultimii ani care au adus Credit Suisse, cea mai ilustră bancă din Elveția, fondată în 1856, în acest punct.
Au trecut abia două săptămâni de când guvernul elvețian a forțat creditorul să se înarmeze cu rivalul său național mai mare: a inginerit o preluare de către UBS pentru a evita prăbușirea iminentă a Credit Suisse, cea mai mare victimă a înăspririi politicii monetare a băncilor centrale.
Săptămâna aceasta a venit rândul acționarilor celor două bănci elvețiene – cărora li s-a refuzat dreptul de a se exprima în condițiile fuziunii – să își spună părerea.
„Este ciudat. Nu știu. Este aproape satiric de fapt”, a declarat Sergio Gerosa, în timp ce își ținea în mână cardul de vot în fața intrării în arena de hochei pe gheață Hallenstadion, marți dimineață. „Este un instantaneu al economiei financiare moderne”.
Niciuna dintre cele două companii nu mai este privită cu prea multă afecțiune în Elveția. Doar una din cinci bănci elvețiene cu oricare dintre ele. Dar preluarea închide o fractură de lungă durată în această țară. Majoritatea elvețienilor, dacă ar fi presați, ar declara o anumită afinitate față de o parte sau alta.
Credit Suisse a fost marea putere liberală a ascensiunii protestante din Zurich în secolul al XIX-lea: o bancă Buddenbrook.
UBS era un parvenit, o uniune mai agresivă de bănci ale cărei origini se aflau în Basel, orașul industrial catolic, cultural – cu fața spre Franța – de pe Rin.
Începând cu anii 1970, cele două au fost prinse într-o luptă pentru dominație. Nu cu mult timp în urmă, Credit Suisse părea a fi învingătorul inevitabil. În timpul crizei financiare din 2008, UBS a fost cea care a fost salvată, cu un colac de salvare de 60 de miliarde de franci elvețieni din partea guvernului.
„După criza financiară, am fost numiți „Cea mai bună bancă la nivel mondial””, a declarat președintele Credit Suisse, Axel Lehmann, în deschiderea reuniunii anuale din Hallenstadion. „Anii care au trecut de atunci … aceasta este realitatea amară”.
Acționarii ascultă solemn la adunarea Credit Suisse © Michael Buholzer/Keystone via AP
Scârțâitul de furie care planase asupra procedurilor a părut să se ridice. La urma urmei, Lehmann fusese la conducerea consiliului de administrație doar în ultimii doi ani.
Ulrich Körner, directorul executiv al Credit Suisse, era la conducere de și mai puțin timp – nouă luni.
„Nu am reușit. Nu am mai avut timp. Acest lucru mă umple de tristețe”, a declarat el. „Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni va continua să mă afecteze pe mine personal și pe mulți alții pentru mult timp de acum încolo”.
Tonul în cele cinci ore care au urmat a fost funebru, solemnitatea lăsând loc unor sclipiri de absurditate, umor și furie.
A existat chiar și un priveghi. Unii acționari au început să bea la barul gratuit înainte ca ultimul set de rezoluții să fi fost votat.
Au existat discursuri și întrebări punctuale adresate consiliului de administrație cu privire la salarii și strategie din partea acționarilor instituționali. Vincent Kaufmann, de la Ethos, un consilier proxy care reprezintă mai mult de 3% din acționari, a declarat că prăbușirea Credit Suisse a fost „o debacle fără precedent”.
Patrik Salzmann, un avocat din Zurich, a fost chiar mai criminalistic. Lista sa de întrebări – care cerea cifrele dată cu dată privind ieșirile de active – a sunat ca o depoziție. Când Lehmann i-a spus că timpul său a expirat și că trebuie să se oprească, Salzmann a refuzat cu răceală. „Sunt acționar, domnule Lehmann, și am dreptul să vorbesc”. Sala a izbucnit în aplauze.
Președintele Colm Kelleher la reuniunea UBS de la Basel © Pierre Albouy/Reuters
Predicatori, avocați, urmași ai super-bogaților, pensionari, tineri socialiști și rurali îmbrăcați în catifea – cei mai carismatici dintre ei – au urcat pe podium.
„Am venit fără armă în această dimineață”, a spus primul vorbitor, Guido Röthlisberger – o încercare de a ironiza securitatea sporită a evenimentului. El purta o cravată roșie, a adăugat el, deoarece „mulți acționari văd roșu”.
Daniel Engler, un politician al partidului conservator elvețian Uniunea Creștină Federală Democrată din Elveția, a reamintit acționarilor că odată – în 2007 sau cam așa ceva – o singură acțiune Credit Suisse valora aproximativ 80 de franci elvețieni, „prețul unui chateaubriand!”.
Acum, a deplâns el, acestea nu vă pot cumpăra decât un croissant. Omilia sa a deviat apoi într-o reflecție asupra sfințeniei crucii pe care fiecare franc elvețian (și steagul țării) o poartă. A pierdut mulțimea când a făcut aluzie la faptul că, în vremuri mai sfinte, consiliul ar fi putut fi crucificat pentru crimele lor.
Un acționar al Credit Suisse își susține punctul de vedere pe scenă © Stefan Wermuth/Bloomberg
Mai răsunător a fost momentul în care un alt acționar a scos un pumn de nuci din buzunar, oferindu-i-le lui Lehmann ca fiind schimbul corect pentru acțiunile la banca care a fost cândva mare.
Ziua de miercuri la Basel a fost o afacere mult diferită, deși unii dintre aceiași acționari erau prezenți.
Martin Kaufmann, din Meilen, acționar al Credit Suisse și UBS, s-a prezentat miercuri pentru a declara că ar dori să vorbească timp de 167 de secunde – câte una pentru fiecare an de existență a Credit Suisse, înainte de preluarea sa. În minutul trei, gestul său a început să își piardă din simbolism. În minutul cinci, el a întrebat consiliul de administrație al UBS dacă nu cumva ar putea lua în considerare posibilitatea de a da în judecată Financial Times pentru modul în care a acoperit preluarea.
Nu a fost cel mai zguduitor moment al dimineții. Acela a venit când Stephan Zurfluh a izbucnit într-un cântec anticapitalist. Nu cu mult timp în urmă, a povestit el în introducere, securitatea l-a expulzat dintr-un centru comercial din Baden pentru că făcea busculadă. UBS deținea acel centru comercial. Aceasta părea să fie răzbunarea lui.
În ansamblu, însă, adunarea anuală a UBS a fost un prilej de îngrijorare reținută – cu sclipiri ocazionale la posibilitatea ca banca să fi reușit afacerea secolului.
Pe tot parcursul ședinței, Colm Kelleher, președintele irlandez al băncii, a ținut să sublinieze amploarea provocării pe care o reprezintă fuziunea cu Credit Suisse.
Au existat câteva puncte comune între cele două întâlniri: de fiecare dată, acționarii elvețieni păreau să dea vina pe influența valorilor „străine” pentru situația în care se află acum ambele bănci.
Sfârșitul ultimei adunări anuale a Credit Suisse © Fabrice Coffrini/AFP/Getty Images
Derapajul Credit Suisse către banca de investiții „americană” a fost cauza acestei crize, la fel ca și în cazul UBS în 2008, au declarat unii acționari, în timp ce alții au cerut să se pună capăt „culturii bonusurilor”.
Uneori, alții au derapat spre conspirație. Washingtonul a obținut ceea ce a vrut și „a distrus sistemul bancar elvețian”, a afirmat un acționar al Credit Suisse, înainte de a sugera că UBS ar deveni ea însăși o țintă.
Între timp, voci mai calme din ambele grupuri de acționari au subliniat amploarea băncii care se crease. Entitatea combinată va avea un bilanț mai mare decât cel al Băncii Naționale a Elveției.
„Din punctul meu de vedere, problema este că UBS este acum mult prea mare”, a declarat Regula Schoch, acționar al Credit Suisse de o săptămână. „Nu știu cum ne vom descurca cu ea – aceasta este problema cu adevărat mare și există temeri acolo că nu va funcționa – pentru Elveția este foarte, foarte rău.”
Sursa – www.ft.com