Firmă producătoare de aparate de ozon: Ne așteptăm la o creștere a pieței

„Anul trecut vânzările de generatoare de ozon au avut o creștere frumoasă, de peste 100% față de anul precedent” – declară Gabriel Dumitraș, proprietarul companiei OzonFix, lider de piață în producerea și comercializarea generatoarelor de ozon.

„Acest ritm de creștere se datorează pandemiei însă, noi estimăm o majorare a pieței din România și în continuare. La nivel mondial se estimează că piața generatoarelor de ozon să aibă o creștere de cca. 6% în intervalul 2020-2027, pe fondul majorării cererii din zona industrială. Noi, în cadrul strategiei noastre de creștere ne bazăm și pe nevoile populației. Oamenii au devenit mai conștienți de importanța asigurării unui mediu nu doar curat, dar și sterilizat, iar un criteriu de selecție important a devenit natura ecologică a substanțelor de dezinfectare.”

Ozonul este un gaz foarte reactiv, care, prin procesul denumit oxidare, distruge în totalitate viruși, microbi, mucegai, anihilează mirosurile, compuși organici și anorganici. Totodată, ozonul reprezintă o modalitate de dezinfectare 100% ecologică, întrucât ozonul se descompune în oxigen și în acest fel nu provoacă efecte secundare nedorite.

OzonFix, o firmă cu capital 100% românesc produce și comercializează generatoare de ozon de peste 30 de ani. Compania a dezvoltat un sistem propriu de fabricație, în cadrul căruia materia prima este asigurată din Europa, iar generatoarele de ozon asamblate în fabrică OzonFix se conformează cu standardele de calitate europene.

“Am investit mult timp și efort până când am ajuns să avem un sistem de producție bine pus la punct, cu materiale de calitate. Un aspect important a constituit instruirea personalului pentru a ne asigura că toate generatoarele se conformează standardului european în ceea ce privește aparatele de ozon.”

OzonFix folosește tehnologia OTC Tube pentru a produce, în mod controlat, ozonul necesar decontaminării spațiilor de lucru, a locuințelor, a apei și a alimentelor.

Tehnologia OTC Tube reprezintă cea mai puternică tehnologie de producere a ozonului.  Tuburile de ozon cu tehnologia OTC Tube produc ozon prin trecerea oxigenului prin interiorul acestora. Zona din interior este complet controlată, iar aici are loc o descărcare electrică uniformă, care poate să fie și de câteva zeci de mii de volți.

Cantitatea de ozon generată în tuburile de ozon este folosită mai apoi pentru dezinfectarea spațiilor de lucru sau de locuit.

Gabriel Dumitraș consideră că generatoarele de ozon sunt o soluție atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice din multe industrii.

Persoanele fizice folosesc aparatul de ozon pentru dezinfectarea aerului în casă, pentru decontaminarea apei de băut, dar și pentru a elimina reziduurile chimice de pe legume, fructe sau carne, înainte de consum.

În ceea ce privește zona industrială, aparatele de ozon pot constitui o soluție ecologică și sigură în mai multe industrii.

Service-urile auto au posibilitatea să ofere clienților dezinfectarea habitaclului cu aparatul de ozon, și aici ne referim în special la zonele greu accesibile, cum ar fi sistemele de aer condiționat. Ozonul, având formă gazoasă, intră cu ușurință în orificiile sistemului de aer condiționat și anihiliează mucegaiul, virușii, bacteriile instalate acolo. Pe lângă agenții patogeni, ozonul elimină și mirosurile de toate felurile, fumul, mirosul de ars, de stătut, etc.

Fermele de animale au un avantaj enorm folosind aparatele de ozon. În situația lor, cu ajutorul ozonului pot elimina atât mirosurile neplăcute, cât și bacteriile care pot cauza îmbolnăvirea animalelor. În acest fel, de exemplu, pot renunța la anumite tratamente medicamentoase care au efecte secundare la nivelul populației care consumă carnea.

Pe lângă fermele de animale și cele viticole sau producătorii de legume și fructe pot beneficia de efectele dezinfectante ale ozonului. În cazul lor, aparatele de ozon distrug patogenii și prin asta pot extinde perioada de valabilitate a produsului. Ozonul menţine salubritatea încăperilor inhibând agenţii patogeni, elimină mucegaiul din zona de depozitare la rece și elimină mirosurile.

Aparatele de ozon sunt un aliat puternic și când vine vorba de dezinfectarea spitalelor și a creselor. Totodată se pot folosi și în industria ospitalieră: în restaurante, hoteluri, spa-uri.

Ozonul este utilizat într-o varietate de aplicații de tratare a apei potabile și are o acţiune rapidă și eficace. Ozonul este superior oricărei alte metode de dezinfecție din cauza capacității sale de oxidare mare și permite costuri de operare mai mici. Asociația Internațională de apă îmbuteliată (IBWA) sugerează un nivel de ozon rezidual între 0,2 și 0,4 ppm. Acest lucru oferă o dezinfecție atât a apei cât și a sticlei.

Îmbutelierea finală cu apă de izvor necesită un control strict al concentrației de ozon pentru a asigura un echilibru între salubritate și formarea de bromat. Doza de ozon și durata de contact trebuie să fie suficientă pentru a inactivă bacterii, viruși și paraziți care ar putea fi prezenţi în produs în timpul îmbutelierii.

OzonFix are în portofoliu aparate de ozon cu diverse capacități de producere a ozonului în funcție de obiectivul utilizării acestora.

Modelul OzonFix Home 1 poate produce până la 1 gram de ozon pe oră, însă cele de utilizare industrială pot genera până la 2000 grame de ozon pe oră.

Avantajul faptului că OzonFix nu doar comercializează, dar și produce aceste aparate este faptul că pot dezvolta sisteme complete de dezinfectare, în funcție de nevoile companiei respective.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata