China a prezentat într-un reportaj televizat cel mai mai recent sistem al său de apărare aeriană, în momentul în care negocierile sale pentru vânzarea unui astfel de sistem Turciei întâmpină dificultăți, relatează joi AFP.
Imaginile cu noua rachetă sol-aer Hongqi-10 („Steagul Roșu”) au fost difuzate pentru prima dată miercuri seara de televiziunea de stat CCTV.
Sistemul Hongqi-10 va fi folosit în special pentru apărarea navelor de război și poate fi activat în zece secunde.
Sistemul și-a demonstrat deja capacitățile excelente de interceptare a rachetelor de croazieră la joasă altitudine, a explicat Lan Yun, redactor-șef adjunct al publicației chineze „Modern ships”, citat joi de cotidianul Global Times.
Această prezentare a sistemului Hongqi-10 are loc în momentul în care Beijingul întâmpină dificultăți în vânzarea către Turcia a sistemului său antirachetă Hongqi-9, pentru că firma chineză care îl fabrică, China Precision Machinery Import-Export Corporation (CPMIEC), a fost plasată de SUA pe lista neagră pentru vânzarea de arme și tehnologie către Iran și Siria.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, citat de presă pe marginea recentului summit NATO din Țara Galilor, a admis că Turcia se află de asemenea în discuții cu Franța pentru achiziționarea unui sistem antirachetă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)