China a numit vizita lui Xi Jinping la Moscova săptămâna aceasta „o călătorie a prieteniei”. Puțini oameni știu ce a spus liderul Chinei în privat în două zile de discuții cu „prietenul său drag” Vladimir Putin. Totuși, au existat puține semne publice că el a făcut presiuni semnificative asupra președintelui Rusiei pentru a-și pune capăt războiului din Ucraina. Într-adevăr, Beijingul a întărit impresiile vestice că se află ferm în tabăra Moscovei.
O declarație comună la care Xi și-a dat numele marți nu a cerut Rusiei să-și retragă trupele din Ucraina, să onoreze granițele Ucrainei recunoscute internațional sau chiar să repete apelul la încetarea focului pe care Beijingul l-a făcut într-un „document de poziție” asupra conflictului luna trecută. Declarația spunea că „scopurile și principiile” Cartei ONU trebuie respectate – dar nu a condamnat încălcarea flagrantă de către Moscova a articolului care spune că membrii ONU ar trebui să se abțină de la „folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a oricărui stat”. .
Când Beijingul și-a dezvăluit „planul de pace” pentru Ucraina, cel puțin unii din vest au fost dispuși să-i acorde beneficiul îndoielii. Performanța lui Xi la Moscova a zdrobit în mare măsură orice speranță că China – după ce a intermediat un acord între Arabia Saudită și Iran – ar putea acționa ca un făcător de pace credibil în Ucraina. Înclinând spre Moscova, Beijingul creează o nouă pană între el însuși și partenerii comerciali din Europa și SUA de care depinde pentru creșterea economică. Urmează un curs riscant.
Din punct de vedere tactic, Putin are șanse mici de a câștiga războiul, mai ales având în vedere oferta tot mai mare de arme de la aliații Ucrainei. Acest lucru lasă Beijingul cu perspectiva fie de a fi de partea combatantului care pierde, fie de a forma o cauză comună cu Rusia într-un conflict amar, dar blocat.
Din punct de vedere diplomatic, China pare nesinceră. Declarația sa comună cu Rusia solicită tuturor țărilor să ducă mai departe valorile „pace, dezvoltare, corectitudine, justiție, democrație și libertate”. Acest tip de îndemn nu numai că sună surd, dar subminează orice posibilitate ca lucrarea sa despre pacea în Ucraina să fie luată în serios în afara țărilor care au virat deja spre Moscova.
Din punct de vedere economic, China și Rusia sunt din ce în ce mai împletite, deoarece Beijingul devine un cumpărător vital de petrol și gaze pe care Rusia nu le mai poate vinde clienților occidentali. Conducta de gaz Power of Siberia-2 planificată ar cimenta în continuare legăturile. Moscova a importat, de asemenea, 4,8 miliarde de dolari în mașini și piese electrice din China anul trecut, deoarece livrările din alte țări s-au prăbușit, potrivit Bruegel, un think-tank cu sediul la Bruxelles.
Rămâne incert dacă China intenționează să livreze Rusiei un ajutor letal, așa cum se tem oficialii americani. Beijingul înțelege cu siguranță că o astfel de mișcare ar genera o animozitate profundă în NATO și ar risca să o aducă într-un război proxy cu SUA și aliații săi. Beijingul a furnizat totuși bunuri cu dublă utilizare, cum ar fi semiconductori, de care Moscova are nevoie disperată, diluând sancțiunile occidentale.
Parteneriatul „fără limite” pe care Xi și Putin au declarat anul trecut, cu puțin timp înainte ca tancurile rusești să ajungă în Ucraina, a fost întotdeauna extrem de inegal. Războiul Moscovei a lăsat-o și mai dependentă de China. Acest lucru îi oferă lui Xi o pârghie reală, în cazul în care ar alege să o folosească. Poate că nu este în interesul Beijingului ca Putin să sufere o înfrângere umilitoare, punându-și conducerea în pericol. Dar nici nu este în interesul său să fie târât mai adânc într-un conflict lung și destabilizator.
Un curs mai înțelept pentru Beijing ar fi să pună mai multă lumină publică între el însuși și agresiunea Moscovei și să-i impresioneze în mod privat lui Putin că nu poate câștiga în Ucraina. Calea actuală a Beijingului nu face decât să alimenteze mai multă tensiune cu Occidentul și să accelereze decuplarea de cei mai mari parteneri comerciali ai săi.
Sursa – www.ft.com
