Stilul de viață modern este atât de haotic și plin de stres încât de cele mai multe ori tot ce îți dorești la finalul unei zile lungi este să dormi pentru a putea face față zilei care urmează.

Cu toate acestea grijile cotidiene sunt cele care te pot împiedica să te relaxezi și sa dormi bine.

De aceea este important să urmezi o rutină de relaxare înainte de somn care te va ajuta să dormi profund.

Relaxarea înainte de somn nu este doar despre lucrurile pe care le poți face ci și despre ceea ce e bine să eviți, cum ar fi cofeina, luminile albastre sau alimentele care sunt greu digerabile.

 

Timp fără tehnologie

Dacă te confrunti cu oboseală profundă și chiar migrene pe acest fond, a programa timp fără dispozitive sau ecrane cu minim jumătate de ora înainte de somn s-ar putea să-ți fie de mare ajutor. E ușor să te lași prins într-un film la televizor sau butonat pe telefon, însă lumina albastră afectează ritmul circadian, perturbându-l. Orice tip de lumină dă semnale creierului că e timpul să te trezești, așa că imediat ce te-ai pus în pat și cuibărit între saltele, închide ecranele, chiar dacă unele permit reglarea luminozității.

 

Fă o baie relaxantă

Lipsa somnului sau oboseala prelungită poate duce la atacuri de panica, de aceea o idee bună este să faci o baie caldă care îți va relaxa corpul înainte să dormi. Mușchii se vor detensiona, poți asculta o muzică plăcută sau să citești o carte și să lași deoparte toate grijile zilnice și stresul acumulat. Nu poți face o baie în fiecare zi, dar din când în când te poți răsfăța în acest fel. Adaugă spumă, sare de baie sau lumânări parfumate pentru a relaxa toate simțurile. Lavanda este o aromă care detensionează așa că poți căuta un produs cu acest miros. Dacă nu te dai în vânt după scufundarea în apă caldă, poți seta alarma și sa rămâ 10-15 minut în cadă, apoi să vezi cum te simți.

 

Practică relaxarea musculară și tehnici de respirație

Multe persoane se simt tensionate și cu mușchii încordați datorită stresului și anxietății. Acestea se pot datora și îngrijorării de a nu adormi, așa că se învârt în acest cerc vicios. Partea bună este că orice parte a corpului asupra căreia ai control, va răspunde la practicile obișnuite. De aceea acordă-ți timp înainte de a merge la culcare pentru a îți relaxa toți mușchii corpului pe rând. Începe de la picioare și termină la cap și între timp centrează-te asupra respirației. În scurt timp vei învăța să îți relaxezi mușchii, ceea ce te va ajuta să adormi mai ușor. Poți masa mușchii picioarelor sau cei la care ai acces sau poți face câteva mișcări de stretching sau yoga.

 

Meriți să îți acorzi câteva momente la final de zi pentru a te relaxa înainte de somn, care te vor ajuta să dormi bine și să te simți revigorat a doua zi.

Pentru a fi la curent cu toate știrile, urmărește Financiarul.ro și pe Google News

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră