SEO în 2021: la ce să ne așteptăm

Peste 70% dintre specialiștii în marketing utilizează instrumente SEO pentru a-și îmbunătăți calitatea conținutului în Google, conform semrush.com. Eforturile acestora sunt îndreptățite în condițiile în care Google își actualizează algoritmul de sute de ori pe an și folosește aproximativ 200 de factori de poziționare care influențează clasarea în rezultatele oferite. În 2021 însă, îmbunătățirea calității conținutului nu mai este suficientă. Iată ce trebuie să avem în vedere.

  1. UX

Webmasterii preconizează că experiența oferită utilizatorului (UX) va deveni un semnal de clasare important în 2021. În acest sens, specialiștii au o serie de recomandări. „Una dintre cele mai importante tehnici de optimizare vizează reducerea timpului de încărcare a site-urilor, căci pentru fiecare 0.1 secunde în plus la timpul de încărcare, rata de conversie a unui site scade cu 7%.

De asemenea, important este să reduceți Bounce rate și să evitați schimbările neașteptate de design pentru orice pagină a website-ului care întâmpină aceste probleme.

Identificarea factorilor care afectează SERP se face în urma unui audit SEO. Pe lângă problemele tehnice, auditul permite și identificarea cuvintelor- cheie pe care dorim să ne clasăm cel mai bine sau linkurile pe care site-ul le-a obținut de-a lungul timpului.”, afirmă Christian Lupașcu, fondatorul agenției de marketing online r2.ro.

  1. E.A.T.

Un alt aspect asupra căruia Google își va îndrepta atenția în continuare și în 2021 este conceptul E.A.T. (Expertiza, Autoritate și Încredere), lansat în 2019. Cu ajutorul E.A.T., motoarele de căutare se asigură că utilizatorii primesc doar informații relevante, din partea unor surse credibile.

De aceea, se vorbește din ce în ce mai des despre creșterea încrederii brandului. Conținutul de calitate care interesează publicul-țintă, oferit de specialiști avizați în domeniu este primul lucru care trebuie avut în vedere în acest sens.

Pe lângă conținut, un aspect care nu trebuie neglijat este percepția userilor. „Țineți întotdeauna cont de recenziile online și nu lăsați comentariile negative să vă afecteze business-ul”, adaugă Christian Lupașcu.

  1. Influenceri

Potrivit bigcommerce.com, 17% din numărul total al companiilor din domenii precum fashion, beauty, travel și e-Commerce alocă mai mult de 50% din bugetul de marketing influencerilor, pentru a satisface nevoia de informație de calitate a userilor.

Oamenii nu mai sunt interesați de reclame și au învățat cum să diferențieze materialele promoționale de conținutul informativ. Cu ajutorul acestui tip de marketing, companiilor le sunt oferite modalități noi de a genera trafic și de a crește vizibilitatea și autoritatea online.

  1. Căutare vocală

Pandemia de Covid-19 a determinat o creștere fulminantă a căutarii vocale, ca urmare a faptului că majoritatea oamenilor își desfășoară mare parte din activități în propriile locuințe (angajați remote, educație online etc.).

Statisticile arată că, în SUA, de exemplu, 1 din 6 adulți deține un difuzor inteligent, iar vânzarea cu amănuntul ca urmare a căutării vocale va înregistra 40 miliarde de dolari până în 2022. De aceea, căutarea vocală trebuie luată în considerare de fiecare dată când este creat un conținut nou, care poate reprezenta o nouă oportunitate de a le răspunde userilor la întrebări precum „Cum?”, „Când”, „Unde?”, „De ce?” etc.

  1. Video

Videoclipurile rămân si in 2021 o prioritate pentru orice strategie de marketing digital. Peste 80% dintre useri recunosc că video-urile sunt cele care îi conving să facă o achiziție.

  1. Studierea comportamentului userilor

În condițiile în care, zilnic, sunt efectuate 3,5 miliarde de căutări pe Google, folosirea internetului a ajuns să fie crucială pentru supraviețuire. Ca drept dovadă că, în perioada pandemiei, doar business-urile care au acceptat schimbarea și s-au orientat spre mediul online au reușit să supraviețuiască.

COVID-19 a transformat întreaga lume atât în ceea ce privește activitățile actuale, cât și pe cele viitoare. De aceea, studierea comportamentului consumatorilor și adaptarea strategiilor de marketing, din care SEO face parte integrantă, rămâne cheia succesului oricărui business.

Statisticile demonstrează clar acest lucru: 60% din totalul click-urilor sunt “înregistrate” de primele trei poziții ale rezultatelor interogărilor. Ceea ce înseamnă că toate eforturile de marketing sunt inutile dacă  nu se transformă în conversii, iar vizitatorii nu devin clienți.

“Conversation Rare Optimization sau CRO are o importanță vitală în procesul de marketing digital și a eficientizării oricarui business. În linii mari, acesta presupune înțelegerea interacțiunii utilizatorului cu site-ul, apoi schimbarea acestui comportament, prin teste A/B pentru a asigura conversia”, conchide fondatorul r2.ro.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata