Prevenţia şi programele de screening reprezintă cheia supravieţuirii în materie de cancer, motiv pentru care se impune implicarea medicilor de familie, a medicinei primare în diagnosticul precoce şi în managementul oncologic, a declarat marţi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Corina Silvia Pop, la conferinţa cu tema „Managementul calităţii în abordarea multidisciplinară complexă în lupta cu cancerul – alternativă, drept sau necesitate”.
„Cred că prevenţia ar putea fi cuvântul cheie în elaborarea programelor de sănătate în România secolului XXI. Elaborarea unui plan strategic privind implicarea activă şi responsabilă a doctorilor de familie în echipa de management a bolii canceroase ar putea ridica România de pe ultimul loc în privinţa mortalităţii prin cancer de col uterin”, a precizat Pop, la evenimentul organizat de comisiile pentru sănătate şi pentru drepturile omului din Senat.
Oficialul Ministerului Sănătăţii a vorbit în acest context despre abordarea în echipă a managementului diagnosticului şi tratamentului pacientului oncologic, cu rolul de a consolida planul concret de diagnostic şi tratament.
„Noţiunea de interdisciplinaritate în oncologie poate fi definită nu ca o echipă de comando care să efectueze misiuni imposibile de salvare cu victime colaterale, ci ca o echipă de actori responsabili, care să cuprindă pacientul informat şi cu acces la programe de screening, medicul de familie interesat de diagnosticul precoce, al semnelor şi al leziunilor cu potenţial oncologic, medicul specialist cu responsabilitate în diagnostic şi înţelegerea managementului de caz şi, în final, echipa de specialişti oncologi implicaţi în decizia terapeutică”, a explicat Pop.
Ea a subliniat şi importanţa susţinerii psihologice a pacienţilor bolnavi de cancer.
Secretarul de stat a amintit că în luna aprilie Ministerul Sănătăţi va lansa Planul Naţional de Cancer, ce cuprinde în special un program de prevenţie, programele de screening.
Potrivit Corinei Pop, programul de reformă, susţinut de împrumutul de la Banca Mondială, cuprinde în materie de cancer două aspect importante — prevenţia cancerului de col uterin prin achiziţionarea a nouă unităţi mobile care să poată să meargă în ţară şi să recolteze probe de citologie şi, de asemenea, să efectueze probe pentru infecţia cu HPV, conform recomandărilor Ghidului european de cancer lansat în toamnă.
„Deci achiziţionarea acestor aparate şi, de asemenea, în complementaritate, prin fonduri europene, proiecte care să pregătească doctorii, asistentele, citologii, care să lucreze cu aparatele din unităţile mobile. Un program de pregătire de capital uman şi program de screening din două surse de finanţare — BM şi bani europeni. De asemenea, tot prin BM se desfăşoară activitatea de reabilitare a unor centre de radioterapie. Anul acesta vor fi patru, două în Bucureşti, unul la Baia Mare şi unul la Cluj, centre care vor fi dotate cu acceleratoare şi, probabil, în 2017-2018 programul va continua şi vor fi dotate încă opt centre în ţară cu acceleratoare, pentru a creşte posibilitatea pacienţilor români de a-şi efectua radioterapia în ţară”, a arătat Pop.
Potrivit preşedintelui Comisiei pentru sănătate din Senat, Ion Luchian, anual se înregistrează 47.000 de cazuri noi de cancer.
„Vorbim de o afecţiune dură, cu 47.000 de cazuri noi pe an”, a spus Luchian.
Participanţi la eveniment urmează să facă propuneri şi ulterior să semneze un Pact interinstituţional pentru o abordare psiho-medicală complexă a luptei cu cancerul.
La conferinţă au participat medici specialişti, parlamentari, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Asociaţiei Neolife, co-organizator, asociaţiilor profesionale, ai societăţii civile. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)