Preşedintele Traian Băsescu a trimis miercuri Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.
Şeful statului subliniază în sesizarea sa că, în forma sa iniţială, Legea nr. 41/1994 prevedea, la art. 42, că „finanţarea necesară producerii şi difuzării emisiunilor radiofonice şi de televiziune adresate străinătăţii, precum şi dezvoltării acestei activităţi se asigură din fondurile alocate de la bugetul de stat” şi că „sumele necesare se evidenţiază separat în bugetul fiecărei societăţi, pe baza programelor stabilite potrivit legii”.
El atrage atenţia că în legea trimisă la promulgare, la art. 43 alin. 1 indice 1, se prevede că ‘în vederea extinderii/dezvoltării activităţii specifice, în ţară sau în străinătate, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot înfiinţa, cu avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, persoane juridice de drept privat, cu sau fără scop lucrativ, pot dobândi calitatea de asociat în cadrul unor asemenea entităţi sau, după caz, pot achiziţiona acţiunile/părţile sociale ale unei societăţi comerciale existente, în condiţiile legii”.
El mai arată că sunt prevăzute următoarele modalităţi la care poate recurge Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în vederea extinderii activităţii specifice acestor societăţi, în ţară şi în străinătate: a) înfiinţarea unei persoane juridice de drept privat (cu sau fără scop lucrativ), b) intrarea în cadrul unor asemenea persoane juridice de drept privat în calitate de asociat, c) achiziţionarea unor acţiuni sau părţi sociale în cadrul unor societăţi comerciale existente.
„Astfel, considerăm că reglementarea adoptată de legiuitor nu este clară, neoferind condiţii/criterii de eligibilitate şi oportunitate. În acest sens, observăm că ultimele două modalităţi concepute de legiuitor se suprapun, sub aspectul mecanismului juridic, deoarece dobândirea calităţii de asociat se face prin achiziţionarea acţiunilor în cadrul respectivei societăţi, procedură prevăzută distinct în a treia modalitate. De asemenea, reglementarea prevăzută în Art. 43 alin. 1 indice 1 este lipsită de predictibilitate deoarece legea nu prevede criterii clare de asociere/achiziţionare de părţi sociale sau acţiuni, cu atât mai mult cu cât finanţarea acestor operaţiuni se face din fonduri alocate de la bugetul de stat”, se menţionează în sesizarea preşedintelui.
În documentul citat se mai precizează că menţiunea cu privire la avizul consultativ al comisiilor parlamentare pentru cultură ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, în vederea aprobării acestor modalităţi, nu este suficientă, în contextul în care iniţierea unor asemenea demersuri ar trebui să se raporteze la elemente şi criterii specifice activităţii Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.