Deputatul PDL Brânduşa Novac l-a acuzat marţi (31 august 2010) pe edilul liberal al sectorului 1, Andrei Chiliman, de „inginerie imobiliară”, prin utilizarea a 80 de milioane de euro din bugetul primăriei pentru a contracta un credit bancar pe care l-ar fi folosit pentru a crea o societate comercială a Consiliului Local, prin intermediul căreia ar cumpăra apartamente la preţuri supraevaluate.
Brânduşa Novac a susţinut, într-o declaraţie de presă, şi că Primăria Sectorului 1 ar deţine „un trist record”, fiind „campioana naţională” la preţul pe apartament la reabilitarea termică. Deputata a afirmat că reabilitarea termică a unui apartament pe B-dl Dacia ar costa peste 30 de mii de euro, în condiţiile în care, în alte sectoare şi localităţi, preţul variază între 2.000-3.000 de euro.
„O altă dovadă a manageriatului personal al primarului Chiliman stă în banii pe care edilul liberal i-a manageriat anul trecut, şi aici mă refer la excedentul bugetar de aproape 80 de milioane de euro din anul 2008 al Primăriei sectorului 1″, a acuzat Novac. Deputata a susţinut că primarul liberal s-ar fi gândit la „o inginerie imobliară” şi ar fi folosit cele 80 de milioane de euro făcând un credit bancar pentru a achiziţiona apartamente sociale.
„A creat o societate comercială a Consiliului local al sectorlui 1, iar acum în plină criză apartamentele le cumpără la preţuri mult mai mari faţă de preţul pieţei”, a susţinut Novac.Un exemplu în acest sens oferit de deputata PDL este comuna Bragadiru, unde, în urmă cu un an, Chiliman ar fi cumpărat apartamente la 1.000 de euro metrul pătrat faţă de 500 de euro – preţul pieţei.
Novac a afirmat că primarul Chiliman ar fi făcut „o ilegalitate” şi intabulând apartamentele pe Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1. Deputata a mai susţinut şi că proiectul „Bucureştiul meu”, iniţiat de organizaţia PDL a Capitalei, „le-a întunecat minţile mai-marilor liberali, în frunte cu Crin Antonescu, care au uitat de bunul simţ anunţat demagogic în campania pentru prezidenţiale şi împroaşcă cu noroi un proiect lansat în folosul bucureştenilor”.