La scurtă vreme după lansarea invenției fraților Lumiere și după realizarea primelor proiecții cu public, în decembrie 1895, cinematograful ajunge și în Cluj, pe atunci unul dintre orașele importante ale Imperiului lui Franz Josef.
‘Sunt cei mai frumoși ani ai Europei. La Paris, Viena, Budapesta, la Berlin se desfășurau cele mai frumoase baluri, se proiectau, începând din anii 1895-1896 filmele fraților Lumiere. Proiecțiile cinematografice în Occident erau foarte la modă, toată lumea căuta să găsească o modalitate de a aduce noul, acest extraordinar de interesant și de fascinant spectacol de a privi viața proiectată pe o pânză. Clujul, ‘orașul comoară’, cum era denumit în secolele XVIII-XIX, era în rând cu celelalte mari orașe ale Imperiului Austro-Ungar. Clujul avea o universitate veche de câteva sute de ani, unde studiau numeroși tineri care colindau Europa epocii și aduceau acasă tot ce era nou. Așa a ajuns la Cluj filmul, cinematograful — ca descoperire tehnică și ca spectacol, care la început era privită ca o ‘scamatorie’ tehnică captivantă’, explică Xantus Gabor, director de imagine și profesor de universitar la Facultatea de Teatru și Televiziune a UBB.
În primii ani ai noului secol, prin 1903-1904, cinematograful atrage din ce în ce mai mult public. Clujenii mergeau deja de o vreme la Budapesta să vadă filme, dar acum voiau ‘să vadă film și acasă’.
Potrivit lui Călin Căliman, autorul ‘Istoriei filmului românesc’, în Transilvania întâi au apărut cinematografele ambulante, care au încercat să satisfacă gustul oamenilor pentru ficțiune, dar la scurtă vreme au apărut cele permanente, datorită construirii uzinelor de energie electrică. În Cluj s-a introdus electricitatea în 1905, astfel că în 1906 existau toate condițiile deschiderii unui cinematograf permanent, care a și apărut. Până în 1907 era deschis și al doilea.
Apoi, nu mai trec mulți ani și Clujul începe să și producă filme. „Pentru că și Clujul avea teatru în care lucrau actori, regizori, și pentru că avea personalități și posibilități financiare, își face apariția și aici cinematograful. Clujul a fost printre primele orașe din Europa în care s-a produs film mut, la început cu scurt metraje, mici jurnale, care înregistrau, deci ‘documentau’ pur și simple evenimente, fiind ele chiar și fapte banale. În aceasta performanța tehnică a dominat încă în mod evident pe cea estetică sau plastică”, povestește Xantus Gabor, care este și un important regizor român de film documentar.
Primul film turnat la Cluj a fost scheciul cinematografic ‘Cox și Box’, filmat în vara anului 1912, în care interpreți erau Ilonka și Gyula Nagy. În anii care urmează, până la declanșarea Primului Război Mondial, clujenii au produs și filmat un număr impresionant de filme pentru acei ani de început ai cinematografiei. Subiectele erau dintre cele mai diverse și uneori chiar exotice. Unul dintre acestea este ‘Dragostea unei apașe’ (1915), făcut de o regizoare, Elemér Hetényi. Filmările au avut loc la fabrica de cărămidă, pe malul Someșului, în fața palatului Banffy — în care se află astăzi Muzeul de Artă — și la hotelul New York, astăzi Hotel Continental, una dintre cele mai frumoase clădiri din Cluj, dar care se află în prezent într-o stare avansată de degradare.
Filmul a atras și actori amatori din rândurile aristocrației locale, care au jucat în ‘Omul de 300 de ani’. Pe de altă parte, texte celebre, cum ar fi ‘Bancnota de un milion de dolari’ al lui Mark Twain, au constituit o inspirație pentru regizorii vremii.
Dintre toți regizorii care au încercat să facă film la Cluj în acei primi ani ai cinematografiei cel mai important, mai recunoscut și cu un număr impresionant de pelicule semnate este Jeno Janovics. Născut la Ungvar în 1872, Jeno a murit la Cluj în 1946 și este considerat un pionier al cinematografiei atât în Ungaria, cât și în România. În timpul perioadei sale active, artistul clujean a realizat, a jucat sau a ajutat la realizarea a 60 de lungmetraje de ficțiune, dintre care 32 sunt semnate de el ca regizor.